Intră acum și în grupul de
În anul universitar 2025-2026, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va oferi suplimentar burse pentru un număr de 150 de studenți prin intermediul unui nou proiect finanțat cu fonduri europene.
În calitate de instituție parteneră, USV participă la implementarea proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS: 322473, în valoare de 28.075.284,77 lei, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării (MEC). Inițiativa vizează pilotarea unui sistem de monitorizare a riscului de abandon în cinci instituții de învățământ superior și extinderea acestuia la nivelul tuturor instituțiilor interesate.
Obiectivul general al proiectului constă în reducerea abandonului universitar și creșterea accesului în învățământul superior prin măsuri de monitorizare și intervenție, iar activitățile în care studenții vor fi implicați sunt cele de consiliere și tutorat privind depășirea situației educaționale, respectiv cele de susținere financiară. În paralel, proiectul își propune să contribuie substanțial la recuperarea studenților care nu și-au finalizat la timp studiile – program tip „A doua șansă”, printr-o analiză a motivelor abandonului universitar și a calității serviciilor oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, alături de prospectarea unor posibile modele de adaptare a actualelor politici sociale la specificul local (valorile riscurilor de abandon).
Rezultatele așteptate ca urmare a implementării activităților se referă la numărul de studenți consiliați și tutorați, elaborarea și implementarea de măsuri de reducere a abandonului universitar, în conformitate cu Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), respectiv numărul de studenți sprijiniți. Totodată, se are în vedere dezvoltarea Platformei Naționale de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS) și utilizarea acesteia în vederea susținerii politicilor privind progresul și succesul în învățământul superior.
Intră acum și în grupul de