Starețul Mănăstirii Putna, la pomenirea românilor morți în războiul din Ucraina: Jertfa românilor din nordul Bucovinei căzuți în războiul din Ucraina trebuie să conteze pentru respectarea drepturilor comunității românești

La al doilea parastas pentru etnicii români din nordul Bucovinei căzuți în războiul din Ucraina, oficiat la Mănăstirea Putna la cererea familiilor și a unor asociații creștine ortodoxe, starețul mănăstirii Melchisedec Velnic a rostit un discurs profund despre suferința istorică a românilor bucovineni și despre datoria morală a statului român față de ei.

„Este o durere pe care o purtați în suflete și nu este ușoară. Dar este o durere și pentru toți românii, căci un neam este ca un trup și când suferă o parte a lui, suferă întreg trupul, suferă tot neamul. Așa că suntem cu toții alături, românii de pretutindeni, alături de frații români din Bucovina”, a spus starețul, adresându-se familiilor îndoliate.

Discursul a parcurs istoria zbuciumată a Bucovinei: „În Bucovina românească suferă de la 1774. Atunci Imperiul Habsburgic a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, iar Imperiul Otoman a cedat-o, fără să aibă dreptul să facă aceasta, împotriva dorinței celor de aici.”

Starețul a amintit și momentele de glorie: „În 1918, în urma votului Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, Bucovina se unește cu Regatul României. Cu emoție, pentru că trăim bucuria celor care atunci spuneau că s-a împlinit visul de aur după 144 de ani de la răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic.”

Velnic Melchisedec a reamintit și tragediile de atunci: „În urma pactului Ribbentrop-Molotov dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică comunistă, în iunie 1940, nordul Bucovinei, împreună cu cel mai important oraș, Cernăuți, a fost anexat de URSS. Atunci a fost ocupat și ținutul Herța, care până atunci fusese în Moldova și apoi în Regatul României și niciodată nu aparținuse altui stat. După un an, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, 13.000 de români bucovineni au fost deportați în Siberia și cei mai mulți dintre ei au murit în această deportare, neștiindu-se locul și nici mormintele lor.”

Starețul a atras atenția asupra situației actuale: „Astăzi, statisticile oficiale spun că în regiunea Cernăuți sunt undeva peste 20% români, adică în jur de 200.000 de frați ai noștri care locuiesc în această zonă. Acești români supraviețuiesc identitar ca români prin aceleași mijloace prin care au supraviețuit începând din 1774, adică prin familie, prin limbă, prin biserică, prin credință, deci prin cultură.”

„Știm că limba se învață și se cultivă în familie, la școală și la biserică. Punem întrebarea, iubiții mei: la școală, astăzi, românii noștri pot învăța? Sunt mai puține școli românești astăzi decât la desfăcerea Uniunii Sovietice, în 1991, când erau în jur de 90-100 de școli românești. În 2001 rămăseseră doar 83, iar acum sunt 63. În acest an, 2025, în luna octombrie, a fost făcută o reorganizare a învățământului prin care, începând cu anul 2027, din 20 de licee cu predare în limba română și 12 licee cu predare mixtă ucraineană și română, vor rămâne doar 4 licee cu predare în limba română și 9 licee mixte.”

„Nădăjduim că jertfa lor nu va fi ignorată. Ea trebuie să conteze pentru respectarea drepturilor comunității românești, pentru ocrotirea limbii, a școlii, a credinței, a familiilor din care au venit, familii în care au crescut și familii pe care le-au întemeiat.”

Starețul Mănăstirii Putna a subliniat că în România se știu prea puțin despre românii din nordul Bucovinei, despre istoria Bucovinei, despre marea contribuție a Bucovinei la civilizația românească.

„Știm foarte puțin ce s-a întâmplat la Fântâna Albă, ce s-a întâmplat apoi pe malul Prutului la Lunca, în 6 februarie 1941. De aceea s-a ridicat poarta Golgotei Neamului pentru a aduce aminte celor de aici, din țară, despre drama românilor noștri, a fraților noștri de dincolo, la câțiva doar kilometri de aici.”

„Nu doar că nu știm, dar poate că, dacă suntem sinceri, suferim și de păcatul nepăsării. Iată câteva exemple punctuale ale păcatului nepăsării din partea noastră, a românilor de aici, și a guvernelor care au condus și conduc România. Nu s-a cercetat ce s-a întâmplat exact în masacrul de la Fântâna Albă și în alte masacre ale românilor care au dorit să treacă în România după invazia sovietică de 1940. Nu știm ce s-a întâmplat cu obiectele de patrimoniu românesc din Muzeul Mitropoliei de la Cernăuți în iunie 1940. Nu am văzut în spațiul public românesc nimic despre actul Unirii Bucovinei care a fost dus regelui Ferdinand la Iași după proclamarea unirii. A fost distrus de comuniști? Se mai păstrează pe undeva? O altă întrebare. În cimitirul central din Cernăuți își dorm somnul de veci cele mai multe personalități românești. Și vă rog să rețineți: după cimitirul Bellu din București, cele mai multe personalități românești sunt îngropate în cimitirul din Cernăuți”, a spus Velnic Melchisedec.

La final, starețul mănăstirii Putna a arătat că au fost pomeniți, duminică, cei aproape 250 de români care au murit în războiul din Ucraina.

„Îi pomenim și ne rugăm și pentru cei peste 150 care sunt dispăruți. Îi vedem pe cei căzuți ca pe niște tineri poftiți la ospățul neamului. Au fost invitați și ei de către strămoșii care au prețuit și au dat mai departe identitatea neamului. Ne adăugăm nădejdea că momentul trecerii din această viață i-a găsit înveșmântați și pregătiți pentru cina Domnului.Privind la mănăstirile cu pictură exterioară din Bucovina, în special la reprezentarea înfricoșătoarei judecăți, vedem că neamurile sunt chemate fiecare pe rând în fața dreptului Judecător. Dumnezeu să-i ierte și să-i primească în Împărăția Sa veșnică. Să le fie pomenirea în veci. Amin.”