Intră acum și în grupul de
După mai bine de trei decenii de la adoptarea Constituției din 1991, sistemul de justiție din România a trecut prin nenumărate reorganizări, valuri de legi și promisiuni de reformă. Dar, privind din exterior – adică din perspectiva cetățeanului obișnuit, care plătește taxe și așteaptă dreptate – imaginea este una sumbră: un sistem stufos, neclar, contradictoriu și, mai ales, unul care pare să servească mai degrabă o castă profesională decât interesul public.
Legislația este un labirint: stufoasă, neclară, de multe ori contradictorie. Și nu există o preocupare reală la nivel legislativ sau în instituțiile de profil pentru simplificare și clarificare. De ce? Pentru că mulți dintre cei care scriu legile – miniștri ai Justiției sau membri ai comisiilor parlamentare – au fost sau sunt avocați. Ei au introdus portițe și tertipuri care le servesc propriilor interese profesionale, nu cetățeanului.
Un alt privilegiu al castei: pensionarea la 50 de ani. Contribuabilii plătesc pensii grase pentru magistrați tineri, în timp ce restul societății muncește până la 65 de ani sau mai mult. Soluția? Un referendum național pe tema pensionării la 50 de ani pentru toate categoriile – să avem drepturi egale sau deloc.
Sistemul este extrem de costisitor, dar rezultatele? Marii infractori sunt liberi, prejudiciile uriașe nu se recuperează niciodată, iar procesele durează ani de zile. Cetățenii văd cum puterea politică folosește procurorii ca instrumente în lupta politică, pentru control social și suprimarea libertății de exprimare.
În concluzie, percepția generală este că justiția românească a devenit apanajul unei caste privilegiate, care și-a creat beneficii incorecte, este scumpă și ineficientă, îngăduitoare cu „șmecherii” și puternicii, dar dură și nemiloasă cu oamenii simpli.
Istoria și sociologia ne învață un lucru clar: societățile în care principiul Dreptății Sociale dispare se pulverizează.
Intră acum și în grupul de
