Intră acum și în grupul de
La Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, desfășurat între 3 și 7 decembrie 2025, Casa de Poezie Light of Ink a marcat un moment important prin lansarea a două volume noi: „Formula lucrurilor simple” de Alexia (pseudonimul poetei Alexia Plăcintă), apărut la Editura Tracus Arte, și „Falsul pescar” de G. Coltzi (pseudonimul poetului Gheorghe Cîrstian), publicat la Editura Vinea.






Volumul „Formula lucrurilor simple” reprezintă debutul literar al Alexiei Plăcintă, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și fost secretar al Casei de Poezie. Cartea a fost publicată în urma obținerii Premiului I la Concursul de literatură „Rețeaua Literară”. Evenimentul de lansare a fost deschis de editorul Ioan Cristescu, managerul Muzeului Național al Literaturii Române, și s-a bucurat de prezența invitaților speciali: poeții Simona Popescu, Gelu Vlașin și Sorin Despot, care au apreciat în termeni laudativi forța și valoarea poemelor. Pe coperta a IV-a, criticul literar Nina Corcinschi notează: „Poezia Alexiei e cutia de rezonanță a unei lumi aflate în stare de imponderabilitate. Evanescența concretului favorizează din plin liniile de forță ale sugestiei și ale emoției discrete. (…) O poezie construită inteligent, cu imagini fosforescente, cu sevele vii și intense.”
Cel de-al doilea volum, „Falsul pescar”, marchează debutul târziu al lui Gheorghe Cîrstian, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și coordonator al Casei de Poezie Light of Ink. Cartea a obținut Marele Premiu al Editurii Vinea, juriul fiind format din poeții Mihail Gălățanu, Lucian Vasilescu și Nicolae Tzone. Lansarea a fost deschisă de Nicolae Tzone, directorul editurii, în prezența membrilor juriului, a scriitoarei Roxana Dumitrache și a cronicarului literar Vlad Sibechi. În cronica publicată pe site-ul Alecart, intitulată „În mrejele stelelor: anatomia unui fals pescar”, Sara Vieru scrie: „Poezia lui G. Coltzi cere să fie gândită, nu trăită. Versurile curg nestăvilite, precum firul gândirii, iar imaginile mi-au părut a avea menirea de a naște idei (…). Falsul pescar există cu adevărat.”
Ambele lansări au atras un public numeros – poeți, foști și actuali elevi ai Colegiului „Petru Rareș”, profesori, rude și prieteni – creând o atmosferă încântătoare, marcată de bucuria autorilor și de entuziasmul audienței. Alexia Plăcintă și Gheorghe Cîrstian au acordat autografe, consolidând legătura dintre autori și cititori.
Intră acum și în grupul de





