Intră acum și în grupul de
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineața pe raza localității Pătrăuți, pe drumul european E85, între un autotren și un autoturism.
Potrivit slt Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în urma coliziunii, pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava s-au deplasat la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), sprijinite de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Conform primelor informații, autotrenul, care nu transporta încărcătură, era condus de o singură persoană, care nu a suferit traumatisme.
În autoturism se aflau patru persoane, toate prezentând multiple traumatisme. Una dintre acestea este încarcerată și se află în stare de inconștiență.
Salvatorii ISU Suceava intervin pentru descarcerarea victimei și acordarea primului ajutor, urmând ca poliția să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Traficul în zonă este afectat, fiind dirijat de forțele de ordine.
Intră acum și în grupul de