După un an și jumătate Spitalul Județean Suceava reia linia de gardă la UPU Pediatrie din octombrie 2025


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Dr. Ionuț Mircea Jurchiș Irimie, a anunțat, marți, că, începând cu luna octombrie 2025, se va relua continuitatea liniei de gardă în cadrul Unității de Primiri Urgențe – Pediatrie, după o pauză de aproximativ un an și jumătate.

Această realizare a fost posibilă datorită eforturilor susținute și colaborării exemplare dintre echipele medicale din UPU Pediatrie, UPU Adulți și Secția Pediatrie, a spus managerul SCJU Suceava.

„ Adresăm mulțumiri speciale colegilor din UPU Pediatrie pentru efortul constant depus până acum, precum și medicilor pediatri din Secția Pediatrie, care s-au implicat activ în rezolvarea acestei situații. Prin colaborare și responsabilitate comună, reușim să asigurăm pacienților noștri mici acces la servicii medicale de urgență la standardele așteptate”, a declarat Dr. Jurchiș Irimie.

Reluarea liniei de gardă reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea accesului la îngrijiri medicale de urgență pentru cei mici, consolidând angajamentul spitalului de a răspunde nevoilor comunității.


Intră acum și în grupul de