Delegație a Broward County Sheriff’s Office în vizită oficială la Instituția Prefectului Suceava


Intră acum și în grupul de

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a găzduit, vineri, la sediul Instituției Prefectului o delegație americană din cadrul Broward County Sheriff’s Office Florida, condusă de șeriful Gregory Tony.

La întâlnire au participat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, și comisarul-șef Călin-Cezar Ciorteanu, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.

Delegația americană a fost reprezentată de colonelul Ahmed Munib Matloob, căpitanul Davis Clyde Joseph și detectivul Traian Breabăn, care colaborează direct cu instructorii Poliției de Frontieră Române, comisarul de poliție Cristian Bostă și agentul-șef principal Paul Ghețău.

Întâlnirea a consolidat parteneriatul de aproape un deceniu dintre autoritățile sucevene și cele din Florida, axat pe combaterea traficului de persoane, arme și droguri, precum și a criminalității transfrontaliere.

Discuțiile au inclus și provocările actuale din județul Suceava, cu accent pe situația din zona Broșteni, fiind propuse soluții concrete pentru sporirea siguranței publice și sprijinirea comunităților locale.

Instituția Prefectului – Județul Suceava a exprimat recunoștință partenerilor americani pentru colaborarea constantă și deschiderea manifestată, reiterând angajamentul comun pentru siguranța cetățenilor.


Intră acum și în grupul de