Intră acum și în grupul de
Sarcinile la adolescente rămân o problemă semnificativă de sănătate publică în județul Suceava, cu implicații medicale și sociale grave.
Potrivit unei statistici a Direcției de Sănătate Publică Suceava, în 2024 în județul Suceava au fost luate în evidență 4.655 de gravide, dintre care 1.930 din mediul urban și 2.725 din mediul rural.
Dintre acestea, 6 gravide aveau sub 15 ani, iar 242 aveau între 15 și 19 ani, evidențiind o prevalență ridicată a sarcinilor la adolescente, mai ales în zonele rurale.
În județul Suceava, în 2024, s-au înregistrat 817 întreruperi de sarcină, din care 235 au fost la cerere și 582 avorturi spontane.
Dintre întreruperile la cerere, una a fost realizată de o adolescentă sub 15 ani și 24 de adolescente între 15 și 19 ani. De asemenea, 31 de avorturi spontane au fost raportate în rândul adolescentelor din grupa de vârstă 15-19 ani.
Aceste date reflectă riscurile asociate sarcinilor la vârste fragede, precum nașterea prematură, greutatea mică a nou-născutului, decesul perinatal sau matern, dar și consecințe sociale, precum abandonul școlar și dificultăți economice.
La nivel național, România înregistrează o rată a natalității la adolescente mult peste media UE: de 8,5 ori mai mare pentru fetele de 10-14 ani și de 3,4 ori mai mare pentru cele de 15-19 ani.
În 2024, din totalul de 148.916 nașteri, 9,28% (13.816) au fost la mame sub 19 ani, inclusiv 594 de fete sub 15 ani.
Pentru a reduce aceste riscuri, Direcția de Sănătate Publică Suceava subliniază importanța educației privind metodele contraceptive.
Opțiuni precum dispozitivele intrauterine, implanturile sau prezervativele oferă protecție eficientă, prezervativele fiind singura metodă care previne și infecțiile cu transmitere sexuală. Raportul HBSC 2021/2022 arată că, în România, 75% dintre băieții de 15 ani și 67% dintre fete folosesc prezervativul, peste media europeană, dar 25% dintre băieți și peste 30% dintre fete rămân expuși riscurilor din cauza utilizării inconsistente a metodelor de protecție.
Autoritățile îndeamnă tinerii să ia decizii informate, fie prin amânarea vieții sexuale, fie prin utilizarea corectă a contraceptivelor, subliniind necesitatea accesului la informații corecte și sprijinul din partea familiei, școlii și specialiștilor din sănătate.
„Informează-te! Alege metoda potrivită pentru tine și asigură-te că o folosești corect și de fiecare dată!”, a declarat Daniela-Marinela Odeh, director executiv al DSP Suceava, de Ziua Mondială a Contracepţiei, ce este celebrată anual pe 26 Septembrie.
Intră acum și în grupul de