Intră acum și în grupul de
Muzeul de Istorie din Suceava, găzduit într-unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale municipiului, va beneficia de un proiect inovator menit să pună în valoare clădirea și expozițiile sale.
Proiectul, intitulat „Istoria de lângă noi: De la Prefectură la Muzeu – un monument în slujba comunității”, se va derula în perioada septembrie 2025 – septembrie 2026 și include implementarea unui sistem modern de ghiduri audio, dezvoltarea unei aplicații de tur virtual și instalarea unui info-chioșc interactiv.





Inițiativa, finanțată de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Fondul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea I/2025, în cadrul Subprogramului „Punere în valoare – interpretare și prezentare”, are o valoare totală de 176.613 lei.
Din această sumă, 158.948 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de INP, iar 17.665 lei constituie contribuția proprie a Muzeului Național al Bucovinei, susținută de Consiliul Județean Suceava.
Contractul de finanțare a fost semnat recent de Muzeul Național al Bucovinei.
Pe lângă modernizarea tehnologică, proiectul include o campanie de conștientizare publică privind valoarea istorică și culturală a monumentului, precum și evenimente dedicate comunității, cum ar fi „Ziua Porților Deschise”, tururi ghidate, lecții deschise susținute de istorici și arhitecți, și o expoziție cu fotografii de epocă și amintiri colectate de la suceveni.
Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat: „Prin acest proiect nu doar că punem în valoare un monument emblematic al Sucevei, ci facem din fiecare vizită la muzeu o experiență mai interesantă. Știu că fostul sistem de audio-ghiduri nu mai era funcțional de ceva vreme și mulți vizitatori, în special cei străini, au întrebat de această facilitate, care suplinește lipsa unui ghid și care poartă vizitatorii prin istorie, artă și cultură, în ritmul și limba pe care o doresc. Audio-ghidul nu e un moft, e o necesitate și mă bucur că există această oportunitate pentru a îmbunătății experiențele vizitatorilor muzeului nostru. Felicit echipa Muzeului Național al Bucovinei pentru această inițiativă!”
Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, a adăugat: „ Clădirea actualului Muzeu de Istorie, construită între 1901 și 1903, după planurile arhitectului austriac Johann Buchner, a fost de-a lungul timpului sediul Prefecturii, reședință a prefectului și sediu al Sfatului Popular al orașului. În anii 1954–1955 i s-a adăugat o nouă aripă, construită cu respectarea proporțiilor și detaliilor originale, iar din 1968 a devenit sediul Muzeului Județean Suceava (din 1990 – Muzeul Bucovinei). ,,Ratată” de valul de demolări comuniste, clădirea a devenit un simbol al Sucevei și un martor al evoluției sale, un loc prin care au trecut și vor trece generații întregi.”
Intră acum și în grupul de