Intră acum și în grupul de
La trecerea în noul an, când credincioșii sunt chemați să își orienteze viața spre valori veșnice, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a transmis un mesaj profund duhovnicesc, sub forma unui Decalog, îndemnând la o existență marcată de rugăciune, mulțumire și desăvârșire în virtuți.

În introducerea mesajului, ÎPS Calinic subliniază că începutul anului nou ar trebui să fie un prilej de a pune toată lucrarea noastră sub binecuvântarea Preasfintei Treimi, orientând viața spre coordonate spirituale: bucuria adevărată, pacea cu semenii, unirea în cuget, mângâierea și ajutorarea în necazuri, precum și desăvârșirea, pentru ca „Dumnezeul dragostei şi al păcii” să se sălășluiască între noi.
Decalogul alcătuit de Înaltpreasfinția Sa oferă repere clare pentru o viață creștină autentică:
- Roagă-te Mângâietorului să se sălășluiască întru tine, întocmai ca la Cincizecime, ca să te poți ruga curat Preasfintei Treimi pentru mântuirea ta și a neamului tău.
- Retrăiește liturgic timpul, o coordonată a existenței tale, ca pe o sinteză a vieții Domnului Hristos, de la Nașterea la Învierea Sa și de la Înălțarea la Tatăl la Pogorârea Duhului Sfânt, trimis de El Însuși.
- Mulțumește lui Dumnezeu, Unul în Ființă și Întreit în Persoane, pentru anul intrat în veșnicie, presărat cu teofanii, răscumpărând vremea prin muncă ziditoare.
- Fă din cursul vieții tale drum spre împreuna cinare cu Dumnezeu, fiind un fervent luptător împotriva păcatului și râvnind neîntrerupt spre desăvârșire.
- Strivește cu forța voinței tale toate păcatele trecutului, îngropând pe omul cel vechi și zidind cu tăria virtuților pe omul cel nou.
- Fii recunoscător Ziditorului a toate pentru darurile minunate revărsate în viața ta, înscrisă deja în veșnicie, slăvind marea Lui milostivire.
- Cere Celui Preaînalt ca restul zilelor vieţii tale să le trăiești în lucrarea și cultivarea virtuților, totdeauna aducând mulțumire pentru toate Preasfintei Treimi.
- Trăiește o viață fără de păcat, rugându-te ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu sănătate și întru toate bună sporire, iar la sfârșit, cu viețuirea în Împărăția cerurilor.
- Cugetă la rostul vieții, la însemnătatea și rezultatele muncii tale, alegând pe cele bune de cele mai puțin bune, ca să te faci astfel frământătură nouă întru Hristos.
- Înnoiește-te în Duhul Sfânt, bucură-te și trăiește întru dulceața virtuților și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu tine în toate zilele vieții tale.
Acest Decalog vine în contextul tradiției Înaltpreasfințitului Părinte Calinic de a oferi îndrumări duhovnicești sub această formă, adaptate momentelor liturgice importante, pentru a ghida credincioșii spre o viață mai profundă în Hristos și spre pregătirea pentru veșnicie.
Intră acum și în grupul de





