Intră acum și în grupul de
Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), cu sediul în Vatra Dornei, județul Suceava, a emis un drept la replică prin care își apără activitatea, subliniind realizările obținute începând cu anul 2021, sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform Hotărârii de Guvern 1036/2018.
Răspunzând recentelor critici venite din partea Comunității de sprijin pentru Zona Montană entitate despre care Agenția spune că nu are cunoștință, ANZM prezintă principalele sale contribuții pentru dezvoltarea zonei montane din România.
Programe de investiții fără precedent
Pentru prima dată de la înființarea instituției, ANZM a implementat trei scheme de ajutor de stat conforme legislației UE:
- Programul pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană.
- Programul pentru centre de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, ciupercilor și plantelor medicinale din flora spontană sau de cultură.
- Programul pentru înființarea stânelor montane.
În 2022, ANZM a elaborat trei hotărâri de guvern (HG 1238/2022, HG 1239/2022, HG 1240/2022), a creat proceduri de aplicare și o platformă pentru depunerea proiectelor. Din cele 198 de proiecte depuse, 165 au fost selectate pentru finanțare, iar 113 au fost implementate (62 centre pentru fructe, 46 pentru lapte, 5 stâne montane), cu o valoare totală de 8,8 milioane euro. În prezent, proiectele sunt monitorizate în 2024 și 2025.
Registrul Național al Produselor Montane
Între 2021 și 2025, ANZM a înregistrat 3.015 produse agroalimentare sub schema de calitate „Produs montan”, provenite de la 1.030 producători.
Acestea includ:
- 863 produse lactate,
- 1.570 produse vegetale,
- 417 produse apicole,
- 141 produse din carne,
- 14 produse din pește și 9 ouă.
Înscrierea în acest registru este gratuită, iar ANZM gestionează platforma dedicată (https://azm.gov.ro/3-registrul-national-al-produselor-montane/).
Cursuri gratuite de formare profesională
În perioada 2021 – septembrie 2025, ANZM a organizat cursuri gratuite pentru 17.520 de beneficiari, dintre care:
- 12.340 pentru Puncte Gastronomice Locale,
- 2.927 pentru agromediu și climă (M10, PNDR 2014-2020),
- 749 pentru DR 01 și DR 02 (PNS 2023-2027),
- 330 pentru agricultură ecologică,
- 490 pentru managementul fermei vegetale și altele.
ANZM este singura instituție din România care organizează cursuri pentru Punctele Gastronomice Locale, atestatele fiind recunoscute de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru autorizarea activităților economice.
Puncte Gastronomice Locale
Din 2021 până în septembrie 2025, au fost înființate 531 de Puncte Gastronomice Locale, dintre care 455 în zona montană. ANZM gestionează Registrul Punctelor Gastronomice Locale și platforma dedicată (https://infopgl.ro/), integrată și în Catalogul Produselor Alimentare Certificate (https://cpac.afir.info/).
Constituirea Comitetelor de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui
În 2022, conform HG 332/2019, ANZM a contribuit la formarea celor 9 Comitete de Masiv pentru grupele montane (Nordică, Centrală, Sudică, Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat, Banat și Poiana Ruscă, Apuseni) și a Consiliului Național al Muntelui, prezidat de prim-ministrul României.
Strategia pentru Dezvoltare Integrată a Zonei Montane
ANZM a elaborat o strategie în cadrul proiectului SIPOCA 578, finanțat prin POCA 2014-2020, care vizează îmbunătățirea calității vieții în zonele montane prin intervenții trans-sectoriale, aliniate la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Documentul se află în prezent în proces de avizare externă.
Colaborări naționale și internaționale
ANZM a încheiat parteneriate cu instituții precum Academia Română, USAMV Cluj-Napoca, Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Turism și Forumul Montan din România.
La nivel internațional, este membră a Euromontana, NEMOR, Mountain Partnership, Convenția Carpatică și Bio East. De asemenea, co-organizează conferința internațională TARS (27 de ediții) și sprijină elevii și studenții prin stagii de practică și îndrumare academică.
ANZM respinge criticile privind lipsa de rezultate și subliniază că activitatea sa a adus beneficii concrete comunităților montane, gestionând proiecte și programe care promovează dezvoltarea durabilă a zonei montane.
Intră acum și în grupul de