Intră acum și în grupul de
Echipa de băieți U14 a clubului ABC Castorii Suceava a pornit cu dreptul în Faza I a Campionatului Național de Baschet, obținând două victorii categorice în primul turneu și preluând conducerea provizorie a grupei de calificare.

Performanța vine să confirme potențialul uriaș al generației 2012-2013, formată cu răbdare și profesionalism la clubul sucevean.
În primul meci al turneului, sucevenii au dominat clar pe CSS Unirea Iași, impunându-se cu scorul de 93-27. A doua partidă a fost la fel de convingătoare, ABC Castorii Suceava trecând peste ACS Phoenix Suceava cu 83-11. Tinerii baschetbaliști au arătat nu doar tehnică solidă, ci și o maturitate sportivă remarcabilă, marcată de caracter, disciplină și spirit de echipă.
Aceste rezultate reflectă progresul constant al lotului și eficiența pregătirii oferite de staff-ul tehnic.
Antrenorul echipei, Stafie Ovidiu, a subliniat importanța acestui start promițător: „Este un început bun, lucrăm la omogenizarea echipei, având 3 jucători noi, valoroși, doi din Suceava și un sportiv din Rădăuți. Am pierdut, prin transfer, de asemenea doi sportivi. Obiectivul nostru este calificarea la turneul final cu această generație și motivarea generațiilor ce urmează. Mulțumim părinților pentru sprijinul lor constant și pentru atmosfera frumoasă creată la fiecare meci. Continuăm să muncim cu seriozitate și încredere pentru următorul turneu”.
După acest debut entuziast, echipa se concentrează acum pe pregătirile pentru Turneul 2 din Faza I, cu scopul clar de a-și păstra poziția de lider și de a construi un parcurs solid pe durata întregii toamne.

Clubul ABC Castorii Suceava lansează o invitație deschisă părinților: îndrumați-vă copiii spre baschet, un sport care nu doar dezvoltă abilități fizice, ci și valori esențiale precum perseverența și camaraderie!
Lotul ABC Castorii Suceava pentru Turneul 1:
- Balan Damian (nr. 6)
- Bumbu David (nr. 00)
- Cernica Leonid (nr. 24)
- Crăciun David (nr. 1)
- Croitor Vlad (nr. 7)
- Fărtaiș Eric (nr. 15)
- Ghivnici Ștefan (nr. 9)
- Hudema Tudor (nr. 28)
- Iftode Cristian (nr. 13)
- Matei Teodor (nr. 8)
- Pintilie Luca (nr. 16)
- Popescu Victor (nr. 30)
- Șorodoc Alexandru (nr. 31)
Antrenor: Stafie Ovidiu
Intră acum și în grupul de