Intră acum și în grupul de
Astăzi, 12 octombrie 2025, Uniunea Europeană a lansat oficial Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), iar în România acesta a fost implementat progresiv la punctele de trecere a frontierei Midia (județul Constanța), Stânca (județul Botoșani), Naidaș (județul Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroportul Sibiu.

În următoarele șase luni, sistemul va fi extins etapizat la toate punctele de trecere a frontierei din țară.
EES vizează cetățenii din state non-UE care efectuează șederi de scurtă durată (maximum 90 de zile într-un interval de 180 de zile) pe teritoriul Uniunii Europene. Sistemul înregistrează automat data și locul intrării și ieșirii, colectând date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează durata legală a șederii.
Scopul EES este de a înlocui ștampilarea manuală a pașapoartelor, fără a afecta drepturile de circulație existente. În perioada de tranziție de aproximativ șase luni, ștampilarea manuală va continua. La prima intrare în sistem, se prelevează datele biometrice, urmând ca la călătoriile ulterioare verificarea să fie automată, reducând timpul de așteptare la frontieră.Sunt exceptați de la amprentare copiii sub 12 ani, persoanele pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și deținătorii de permise de ședere sau vize de lungă durată emise de state membre UE.Pentru informații suplimentare, călătorii pot accesa platforma oficială a UE: www.travel-europe.europa.eu/ees.
Intră acum și în grupul de