Intră acum și în grupul de
O coliziune violentă între trei autoturisme s-a produs, joi, pe raza localității Gălănești, declanșând o intervenție de urgență a salvatorilor ISU Suceava.



Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari au mobilizat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.
În urma impactului, a rezultat o victimă – un bărbat, neîncarcerat – care se află în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și paramedicale aplică protocolul de resuscitare la fața locului, luptând pentru stabilizarea sa.
Circulația în zonă este blocată, cauzele exacte ale producerii accidentului sunt în curs de stabilire de către polițiști.
Intră acum și în grupul de