Lumea juridică s-a mutat la Suceava: Peste 300 de profesioniști ai dreptului la conferința „Avocatura contemporană. Un dialog între tradiție și inovație”


Intră acum și în grupul de

Pe 31 octombrie 2025, Aula Magna a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a devenit epicentrul dezbaterii juridice naționale, găzduind Conferința Națională „Avocatura contemporană. Un dialog între tradiție și inovație”.

Evenimentul, organizat de Baroul Suceava și Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), sub egida Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), a reunit peste 300 de profesioniști – avocați, magistrați, cadre universitare, studenți și reprezentanți ai instituțiilor publice.

Printre invitații de marcă s-au numărat ministrul Justiției, av. dr. Radu Marinescu, și președintele Academiei Române, acad. dr. Ioan-Aurel Pop.

Deschiderea conferinței a fost marcată de discursurile av. Liviu Mihai, decan al Baroului Suceava și vicepreședinte UNBR, conf. univ. dr. av. Liana-Teodora Pascariu, decan FDSA, prof. univ. dr. Mihai Dimian, rector USV, prof. univ. dr. av. Traian Briciu, președinte UNBR, acad. dr. Ioan-Aurel Pop, jud. Grațiela Milu, membru CSM, jud. Titiana Ilieș, președinte al Curții de Apel Suceava, și Gheorghe Șoldan, președinte al Consiliului Județean Suceava.

Structurată pe trei paneluri tematice, conferința a abordat provocările avocaturii în era digitală:

  • Identitatea avocatului în spațiul digital, cu accent pe reglementare și încredere publică, dezbătută alături de reprezentanți ai DNSC, ANCOM și ICI;
  • Avocatura penală între tehnologie și drept, analizând impactul tehnologiei asupra procesului penal;
  • Dreptul civil între tradiție și inovație, explorând noile tendințe doctrinare și jurisprudențiale generate de digitalizare.

„Această conferință reprezintă un moment de continuitate și responsabilitate pentru cultura juridică suceveană,” a declarat av. Liviu Mihai.

La rândul său, conf. univ. dr. av. Liana-Teodora Pascariu a subliniat: „Evenimentul confirmă maturitatea parteneriatului dintre FDSA și Baroul Suceava, un model de colaborare între educație și practică juridică.”


Intră acum și în grupul de