Intră acum și în grupul de
Un părinte din județul Suceava a adresat o petiție Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, denunțând neglijența unui preot care este și profesor de religie la un liceu local.
„Vă scriu cu durere și năduf, ca un părinte care are copil la liceu și merge cu credință la biserică”, începe sesizarea semnată N.M., care acuză lipsa slujbelor, haosul la orele de religie și implicarea politică a preotului, cerând „dreptate și rânduială” pentru a salva credința comunității.
IPS Calinic a răspuns, trimițând cazul spre analiză.
Petiționarul descrie o parohie în derivă: „De o vreme, în satul nostru nu mai e nici rânduială, nici grijă pentru oameni și pentru biserică.” Slujbele săptămânale lipsesc, iar de Sfântul Dimitrie cel Nou, „n-a făcut slujbă, deși era vacanță și n-avea ore”.
Enoriașii au fost nevoiți să meargă în alte sate pentru rugăciune, ceea ce a stârnit indignare: „Să înțeleg că doar duminica trebuie să mergem la biserică?”
Dacă situația continuă, comunitatea amenință: „Nu-l vom mai primi pe actualul preot să slujească” sau chiar „vom fi nevoiți să închidem biserica, că nu mai putem răbda bătaia de joc.”
Ca profesor, preotul este la fel de controversat. „Copiii n-au caiete de religie, nu primesc teme, nu se învață nimic”, reclamă N.M., adăugând că preotul „nu vine la ore, iar când vine, îi lasă pe copii pe telefoane sau afară la fotbal.” Prima și ultima oră sunt adesea anulate, elevii fiind trimiși acasă.
Un incident relatat de petiționar ilustrează gravitatea situației: „Fata mea s-a certat cu o altă fată în timpul orei de religie, dar profesorul lipsea, că nu era nici măcar în clasă.”
Părintele întreabă retoric: „E drept, Înaltpreasfinția Voastră, să fie așa la ora de religie?”, sugerând că „cel mai bine ar fi să ne retragem copiii de la religie, că nu mai au ce învăța acolo.”
Petiția ridică suspiciuni de implicare politică: „Părintele ne tot spunea înainte de alegeri să-l votăm pe primarul orașului, că ajută biserica. Acum ne dăm seama de ce: prin acel primar și prin relațiile de la director a ajuns profesor.”
Mai mult, preotul este acuzat că deține „două norme, una la școală și una în parohie”, în timp ce „alții mai vrednici stau pe margine sau merg zilier și la muncă în alte țări.”
Plângerile la școală și inspectorat au fost ignorate, susține petiționarul invocându-se o „recomandare de la Arhiepiscopie”.
„E drept ca un om care nu-și face treaba nici la biserică, nici la școală, să fie protejat doar pentru că are o hârtie?”, întreabă N.M., cerând o anchetă pe teren.
„Vă rugăm din inimă, faceți dreptate și rânduială, că lumea e necăjită și credința se stinge”, imploră petiționarul.
IPS Calinic a răspuns prompt: „Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă inspectorului bisericesc spre analiză. Pace și liniște sufletească!”
Intră acum și în grupul de






