Vicepreședintele CJ Nicolae Robu, la Târgul de Turism al României: Bucovina va atrage mult mai mulți turiști prin drumuri modernizate, Cetate restaurată și Aeroport dezvoltat


Intră acum și în grupul de

Standul Bucovinei a fost din nou plin în cea de-a doua zi a Târgului de Turism al României de la Romexpo, iar vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a profitat de vizita secretarului de stat Laurențiu Viorel Gîdei pentru a prezenta strategia prin care județul vrea să-și crească semnificativ fluxul de turiști în anii următori.

„Avem trei direcții clare și concrete: continuăm să modernizăm infrastructura rutieră, astfel încât să ajungă cât mai ușor la noi; restaurăm Cetatea de Scaun a Sucevei, care va deveni unul dintre cele mai importante obiective istorice din această parte a Europei; și dezvoltăm Aeroportul «Ștefan cel Mare», cu noi rute și frecvențe mai mari, pentru ca Bucovina să fie la doar o oră-două de marile capitale europene”, a declarat Nicolae Robu.

Pe tot parcursul zilei, sute de vizitatori au trecut pe la standul de 40 mp al județului Suceava (Stand 65 – Pavilion B2), au gustat produse tradiționale certificate „Produs în Bucovina”, au primit pliante cu pachetele de iarnă și au fost invitați la horă de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” și de Taraful „Obcina” al lui Călin Brăteanu. Momentele artistice, susținute și de Sorin Filip, au adus pe scena principală a târgului exact atmosfera autentică pe care o găsești doar în Bucovina.

La stand sunt prezenți, alături de reprezentanții Consiliului Județean, membri ai Asociației „Produs în Bucovina”, ai Asociației pentru Promovarea Turismului Cultural, ai Primăriei Câmpulung Moldovenesc, ai Asociației de Ecoturism „Țara Dornelor” și ai agențiilor de turism locale – toți pregătiți să convingă că iarna aceasta și în anii viitori, Bucovina rămâne destinația perfectă.

Târgul de Turism al României continuă până duminică, 23 noiembrie.


Intră acum și în grupul de