Intră acum și în grupul de
Orașul Gura Humorului a fost, în weekendul 13-14 decembrie 2025, gazda celei de-a 12-a ediții a concursului județean de dezbateri academice Bucovina Open, organizat de Colegiul Național „Alexandru cel Bun”. Evenimentul a reunit 18 echipe de adolescenți din 11 licee din județul Suceava, provenind din localități precum Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vicovu de Sus și Gura Humorului.



Pe parcursul celor două zile, cei 54 de elevi concurenți au susținut meciuri intense de dezbateri pe teme actuale și provocatoare, precum obligația morală a țărilor bogate de a accepta refugiați climatici, mișcarea woke sau posibilitatea modificării amintirilor. Argumentele și contraargumentele au demonstrat pregătire solidă, creativitate și gândire critică.
Meciurile au fost arbitrate de 20 de profesori însoțitori din tot județul, iar 20 de elevi voluntari au asigurat buna desfășurare a competiției.
În semifinale au acces echipe de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Finala a opus echipele din Gura Humorului și Suceava, trofeul Bucovina Open 2025 fiind câștigat de echipa Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
Mențiuni speciale au primit echipele de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, a doua echipă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava și a doua echipă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava.
La nivel individual, cei mai buni vorbitori au fost: Hlade Gabriela (locul I) și Sofroni Maia-Anastasia (locul II), ambele de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava (coordonator prof. Simona Sofroni), și Tiron Alessia Maria (locul III), de la Colegiul Național „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (coordonatori prof. Rusu Daniel și prof. Rusu Ana-Maria).
Concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Colegiul Național „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Asociația Centrul de Studii Sociale și Educație Civică Suceava, cu sprijinul sponsorilor Asociația Tinerilor Responsabili, Farmacia Hyperici și Hotel Best Western Bucovina.
„Suntem uimiți de faptul că an de an, înainte de Crăciun, încă putem aduna atât de mulți oameni la Gura Humorului, pentru a pune pe masă idei și argumente. Mulțumim tuturor pentru pasiunea și energia cu care s-au implicat în acest concurs!”, a transmis echipa de organizare.
Felicitări tuturor participanților pentru spiritul civic și performanțele remarcabile!
Intră acum și în grupul de





