Autoturism răsturnat în afara părții carosabile în comuna Moara: O femeie rănită, transportată la spital


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier a avut loc sâmbătă pe raza comunei Moara unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.

Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Evenimentul a implicat o singură persoană – o femeie –, care nu era încarcerată.

Victima, conștientă și cooperantă, a primit primul ajutor medical de la echipajul SMURD și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Cauzele accidentului sunt în curs de stabilire de către polițiști.


Intră acum și în grupul de