Intră acum și în grupul de
Tribunalul Suceava a admis, joi seară, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Iorga Ionel Saul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Măsura preventivă este valabilă de la data de 1 ianuarie 2026 până la 30 ianuarie 2026, inclusiv. Instanța a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Totodată, Tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin apărător ales, de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, considerând-o neîntemeiată.
Decizia a fost pronunțată în camera de consiliu joi, 1 ianuarie 2026, la ora 18:10, și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat, respectiv de la comunicare pentru procuror.
Cazul are legătură cu moartea suspectă a unui bărbat de 38 de ani, descoperit fără semne vitale în apartamentul său din cadrul fostei ferme din comuna Dornești, în după-amiaza zilei de 31 decembrie 2025. Inițial, poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, însă în urma cercetărilor, infracțiunea a fost recalificată în omor.
Ancheta este în continuare în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Intră acum și în grupul de






