Intră acum și în grupul de
Parteneriatul educațional dintre compania EGGER și Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți a marcat, vineri, 9 ianuarie, o nouă etapă importantă prin semnarea unui contract de sponsorizare și donarea a 35 de laptopuri către unitatea de învățământ.

Evenimentul a avut loc în prezența primarului municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin.
Reprezentantele EGGER, Alina Chifan și Bianca David, au înmânat echipamentele informatice directorului colegiului, prof. Adrian Puiu, și directorului adjunct, prof. Luminița Lăzărescu, care le-au distribuit profesorilor diriginți.
Valoarea totală a donației depășește 80.000 de lei și reprezintă un nou gest de sprijin din partea companiei EGGER pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din municipiul Rădăuți.
Conducerea Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” a mulțumit companiei EGGER pentru „deschiderea permanentă și sprijinul constant acordat”, subliniind că aceste laptopuri vor contribui semnificativ la îmbunătățirea actului educațional și la pregătirea elevilor pentru cerințele digitale ale viitorului.
Intră acum și în grupul de





