De ce nu se dorește eliminarea plafonării prețurilor la gaze? Răspunsul dur al lui Dumitru Chisăliță: „A devenit o schemă de finanțare mascată a statului, plătită de populație”

Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică, introdusă inițial ca măsură de protecție socială în timpul crizei energetice din 2022-2023, a devenit, după 2023, un mecanism de finanțare mascată a bugetului de stat, în detrimentul consumatorilor, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Într-o analiză detaliată publicată recent, expertul arată că, deși în primii ani măsura a protejat parțial populația, ulterior a fost transformată într-un instrument prin care statul român și-a creat cash-flow suplimentar, amânând plăți către furnizori și transferând costurile reale (inclusiv dobânzi bancare) către consumatorii finali.

Cifrele care arată adevărata față a plafonării

Pentru un apartament cu 2 camere, TVA-ul plătit prin facturi a explodat astfel:

• 2021 → Gaze: 255 lei/an | Energie electrică: 148 lei/an | Total: 403 lei/an
• 2026 → Gaze: 825 lei/an | Energie electrică: 262 lei/an | Total: 1.087 lei/an
• Creștere → +320% la gaze și +270% total

Chiar dacă prețurile de pe piață au scăzut după criza din 2022, facturile reale ale populației au crescut masiv din cauza modului în care a fost construită schema de plafonare.

Statul a acumulat datorii uriașe față de furnizori

Între 2022 și 2025, statul român a acumulat restanțe de aproximativ 22,3 miliarde de lei către furnizorii de energie și gaze. Din cauza acestor întârzieri, furnizorii au fost nevoiți să se împrumute de la bănci, plătind dobânzi estimate la 2,33 miliarde de lei – costuri care vor fi recuperate, în cele din urmă, tot de la consumatori.

Tabel centralizator (miliarde lei):

Cum a funcționat „împrumutul fără dobândă” al statului

Schema de plafonare a funcționat ca un împrumut forțat fără dobândă acordat statului de către furnizori și consumatori:

• Consumatorii au „beneficiat” în medie de aprox. 3.000 lei prin prețuri plafonate.
• Au plătit însă suplimentar aprox. 6.920 lei față de costul real al energiei.
• Urmează să mai achite încă aprox. 187 lei/consumator doar pentru dobânzile generate de întârzierile statului.

De ce statul și unii furnizori NU vor ridicarea plafonării?

Eliminarea schemei ar însemna:

• Pentru stat:
  • recunoașterea oficială a datoriilor de miliarde
  • presiune uriașă pe deficitul bugetar
  • costuri politice majore
• Pentru unii furnizori:
  • pierderea unor câștiguri suplimentare față de o piață liberă
  • risc de pierdere de clienți

În schimb, menținerea plafonării permite:

• statului să amâne plățile, să cosmetizeze execuția bugetară și să transfere nota de plată către consumatori și furnizori
• unor furnizori să obțină marje mai mari decât pe o piață concurențială reală

Concluzia lui Dumitru Chisăliță

„În Europa, criza energetică a fost tratată ca o urgență socială. În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară. Statul nu a împărțit povara crizei – a transferat-o mascat și în timp către populație, protejându-și propriile încasări necesare pentru găurile negre ale administrației.”

Plafonarea prețurilor la gaze după 2023 nu a redus costurile – le-a amânat. Nu a fost solidaritate, ci inginerie financiară bugetară. Și, așa cum se întâmplă de obicei în România, nota de plată vine acum – și o achită oamenii, nu cei care au luat deciziile.