Accident rutier grav pe DN17, în comuna Poiana Stampei: două persoane încarcerate după impactul dintre un autotren și un autoturism


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs marți dimineață pe DN17, pe raza comunei Poiana Stampei între un autotren și un autoturism. În urma coliziunii, două persoane au rămas încarcerate, iar o a treia a fost rănită.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 09:30, pe sectorul de drum din comuna Poiana Stampei. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pentru gestionarea situației, au fost suplimentate forțele medicale cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și un echipaj SMURD de la Punctul de Lucru Prundu Bârgăului, din cadrul ISU Bistrița-Năsăud.

Cele două persoane încarcerate în autoturism au fost extrase cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. Toți cei trei ocupanți ai autoturismului – bărbați – au fost preluați de echipajele medicale și paramedicale pentru acordarea primului ajutor la locul accidentului. Victimele erau conștiente și cooperante, dar prezentau diferite traumatisme cauzate de impact.

După stabilizarea medicală inițială, toți cei trei răniți au fost transportați cu ambulanțele la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Conducătorul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale.

Circulația pe DN17 a fost temporar restricționată pe sensul afectat, traficul fiind reluat după degajarea drumului.


Intră acum și în grupul de