Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat oficial, marți, că, din cauza escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și a închiderii totale a spațiului aerian anunțate de autoritățile din Emiratele Arabe Unite, 75 de elevi și 16 cadre didactice din județ se află în imposibilitatea de a se întoarce acasă după vacanța dintre modulele III și IV.

Datele transmise de ISJ Suceava sunt în continuă dinamică, numărul persoanelor afectate putând suferi modificări în orele următoare. Din totalul celor blocați, 16 profesori au solicitat suplinirea orelor de curs, iar 21 de elevi au cerut participarea la orele online, atât în format sincron, cât și asincron.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a luat imediat o serie de măsuri concrete:
- actualizarea permanentă a listei cu elevii și cadrele didactice blocate în străinătate;
- organizarea unei ședințe de urgență cu directorii tuturor unităților școlare pentru identificarea rapidă a nevoilor de cazare, masă și transport la reluarea zborurilor;
- asigurarea accesului elevilor la cursuri online, astfel încât procesul educațional să nu fie afectat;
- dispunerea suplinirii orelor de către cadre didactice din țară pentru profesorii aflați în imposibilitatea de a reveni.
Totodată, elevilor, profesorilor și familiilor acestora li s-au transmis recomandările oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe:
- să urmărească cu atenție anunțurile Ambasadei și Consulatului General al României;
- să rămână în spații sigure;
- să evite orice deplasări neesențiale;
- autoritățile române sunt în contact permanent cu grupurile afectate și pregătesc organizarea repatrierii în condiții de siguranță.
Situația este monitorizată cu maximă atenție de ISJ Suceava, care colaborează permanent cu Ministerul Afacerilor Externe și cu unitățile de învățământ pentru a minimiza impactul asupra procesului educațional și pentru a asigura siguranța tuturor celor implicați.
Intră acum și în grupul de





