Intră acum și în grupul de
Președintele Asociației Experților în Energie (AEI), Dumitru Chisăliță, a lansat luni o scrisoare deschisă către Guvernul României prin care solicită elaborarea și implementarea urgentă a unui Plan Național de Acțiune pentru gestionarea creșterii prețului motorinei, în contextul riscului de escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu și a posibilei blocări a Strâmtorii Ormuz.
Potrivit datelor AEI, prețul mediu al motorinei la pompă a ajuns la 8,69 lei/l pe 8 martie 2026. Chisăliță avertizează că România trebuie să se pregătească pentru o „confruntare cu prețul combustibililor” în următoarele săptămâni și propune un plan structurat pe trei orizonturi de timp, evitând atât populismul, cât și măsurile generalizate care ar distorsiona piața.
Faza 1 (primele 72 de ore): comandament și transparență totală Chisăliță cere activarea imediată a unui grup operativ interministerial (Finanțe, Energie, Transporturi, Agricultură, Consiliul Concurenței, ANAF, ANRMPSG și ASF) care să publice zilnic un buletin oficial cu cinci indicatori esențiali: prețul ARA diesel, crack spread-ul, stocurile comerciale, nivelul importurilor și marja la pompă. „Nu panică, nu minciuni. Comunicarea este esențială. Statul trebuie să publice un buletin zilnic oficial cu 5 cifre simple: preț ARA, Brent, stocuri, preț mediu la pompă în România, marjă estimată”, subliniază președintele AEI.
Faza 2 (primele 2 săptămâni): protecție țintită, nu subvenție generală AEI respinge plafonarea generală a prețului sau reducerea universală a accizelor și propune compensarea strict țintită pentru sectoarele critice: transport de marfă, transport public, agricultură, distribuție alimentară, salubritate, ambulanțe, pompieri și utilități. Concret, se cere:
- Restituire accelerată (lunar) a accizei pentru operatorii esențiali;
- Voucher temporar pentru transportul public județean și urban;
- Linie specială de capital de lucru garantat de stat pentru firmele din transport, agricultură și alimentar;
- Monitorizare strictă a marjelor en-gros și retail de către Consiliul Concurenței.
Faza 3 (1–3 luni) și componenta structurală (6–24 luni) Pe termen mediu, planul prevede prioritate operațională pentru transporturile esențiale, stimulente pentru mutarea mărfii de pe camion pe tren, optimizarea consumului de combustibil în instituțiile publice (reducere 5–10 %) și un mecanism separat pentru fermieri legat de suprafața lucrată.
Pe termen lung, AEI propune cinci direcții strategice: accelerarea transportului feroviar de marfă, reînnoirea flotelor de transport public cu vehicule electrice, stimulente pentru flote eficiente, utilizarea controlată a biodieselului/HVO și pregătirea fiscală pentru impactul ETS2 (care ar putea adăuga între 0,74 și 1,16 lei/l la motorină începând din 2027).
Ce NU trebuie făcut Chisăliță avertizează Guvernul să evite: plafonarea rigidă a prețului, reducerea nediferențiată a taxelor, interdicții de export fără coordonare europeană și mesaje publice de tip „nu se va întâmpla nimic”. El recomandă utilizarea stocurilor strategice doar parțial și condiționat, exclusiv în cazul unor disfuncții fizice de aprovizionare, nu pentru netezirea prețurilor.
Solicitare oficială către Guvern „România nu are nevoie de o măsură spectaculoasă, ci de una disciplinată. Cea mai bună combinație în acest moment este: compensare țintită – transparență – rezerve folosite doar pentru continuitatea aprovizionării – cu reducere structurală a dependenței de diesel”, concluzionează Dumitru Chisăliță.
AEI a transmis Guvernului o scrisoare deschisă și un Proiect de Plan Național de Acțiune, solicitând adoptarea lui prin Decizie de Guvern în cel mai scurt timp. Dacă prețul motorinei va depăși 10 lei/l, organizația recomandă activarea imediată a unui „Plan de Criză” cu regândirea totală a fiscalității.
Intră acum și în grupul de






