Intră acum și în grupul de
Sesiunea de simulare națională a examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a a continuat marți, 17 martie 2026, cu proba scrisă la Matematică. În județul Suceava, evaluarea s-a desfășurat în condiții de examen real, respectând integral prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 6058/29 august 2025 și metodologia în vigoare pentru organizarea Evaluării Naționale.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, la proba de Matematică s-au înscris 6.622 de candidați. Dintre aceștia, 486 au fost absenți, iar niciun elev nu a fost eliminat pentru fraudă sau încălcarea regulilor de desfășurare.
Subiectele și baremele de corectare pentru proba de astăzi pot fi consultate pe platforma oficială a Ministerului Educației: https://subiecte.edu.ro/2026/simulare/. Materialele sunt publicate imediat după încheierea probei, pentru a permite elevilor, profesorilor și părinților să analizeze nivelul de dificultate și tipurile de cerințe.
Calendarul simulării prevede comunicarea rezultatelor individuale în data de 30 martie 2026. Notele vor fi afișate exclusiv în format anonimizat (folosindu-se coduri individuale), în conformitate cu prevederile GDPR și cu reglementările privind protecția datelor cu caracter personal. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă, nu se trec în catalog și nu au caracter oficial.
Intră acum și în grupul de






