Intră acum și în grupul de
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a inițiat un program de screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului oral, desfășurat în cadrul Compartimentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Medicină și Științe Biologice.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al unității spitalicești, dr. Tiberius Brădățan, programul are ca principal obiectiv identificarea timpurie a leziunilor potențial maligne și maligne ale cavității orale prin evaluări clinice specializate și utilizarea tehnologiei moderne VELscope, bazată pe autofluorescența țesuturilor.
Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de prevenție și educație medicală, menit să crească gradul de conștientizare în rândul populației asupra importanței controalelor periodice.
Consultația de screening include:
- examinarea clinică completă a cavității orale;
- evaluarea ganglionilor limfatici cervicali;
- examinarea mucoasei orale cu ajutorul dispozitivului VELscope;
- documentarea eventualelor leziuni suspecte;
- consiliere privind prevenția și factorii de risc.
Tehnologia VELscope permite medicilor să detecteze modificări celulare uneori invizibile la examinarea clasică: țesuturile sănătoase emit o fluorescență verde sub lumină albastră, iar zonele anormale apar întunecate sau cu fluorescență modificată. Examinarea este rapidă, nedureroasă, complet neinvazivă și durează doar câteva minute.
Programul se adresează în special persoanelor cu factori de risc: fumători sau foști fumători, consumatori cronici de alcool, persoane cu igienă orală deficitară, pacienți cu leziuni persistente (pete albe, pete roșii, ulcerații care nu se vindecă) și celor peste 40 de ani. Este recomandat și celor care observă modificări la nivelul cavității orale sau sunt îndrumați de medicul de familie ori stomatolog.
Screeningul se desfășoară în Ambulatoriul spitalului, la Cabinetul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Pacienții se pot prezenta:
- prin programare online pe portalul spitalului;
- prin programare telefonică la ambulatoriu;
- sau direct în fiecare joi, în intervalul orar 08:00–12:00.
Cancerul oral reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind adesea diagnosticat în stadii avansate. Diagnosticarea precoce poate crește semnificativ rata de supraviețuire și reduce severitatea tratamentului necesar.
Spitalul Județean Suceava invită sucevenii să profite de această oportunitate gratuită de prevenție. Programul este deschis tuturor celor interesați, indiferent dacă au sau nu simptome.
Intră acum și în grupul de





