Intră acum și în grupul de
Patru reprezentanţi ai asociaţiei franceze ASAP (“Association Sevriolaine d’Aide et de Partage”), al cărei scop prevăzut în statut este „de a veni în sprijinul persoanelor care suferă sau au suferit prejudicii fizice sau morale oricare ar fi cauzele lor, în limita mijloacelor, a posibilităţilor şi a competenţelor sale” au vizitat, vineri, Biroul Francez situat în incinta Casei Prieteniei din Suceava.
Asociaţia ASAP este înfrăţită cu Asociaţia „La Sevrier” din Franţa, ce a susţinut până în prezent 32 de suceveni care au beneficiat de Bursele ASAP, pe parcursul zilei de vineri urmând a fi anunţaţi alţi doi studenţi ai USV, beneficiari ai unor astfel de burse. Pe lângă acestea, ASAP achită şi taxele de şcolarizare ale studenţilor pentru a-i ajuta să îşi continue studiile. Imediat după Revoluţie, toţi aceşti bursieri au constituit o asociaţie ASAP la Suceava. Aceasta a plecat de la deviza „Salvaţi satele româneşti!” şi, în mod simbolic, cei din La Sevrier s-au înfrăţit cu locuitorii din satul Iacobeşti ca să protesteze împotriva hotărârii lui Nicolae Ceauşescu de a rade anumite sate pentru a extinde terenul agricol.
„Primul contact stabilit de francezi cu România, implicit cu locuitorii satului Iacobeşti, a avut loc după Revoluţie, în anul 1990. Au început prin a acorda stagii tinerilor agricultori, la Sevrier, iar din 1998, pentru că tot timpul au avut nevoie la faţa locului de traducători, de interpreţi, s-au gândit să facă ceva şi pentru studenţii de la universitate, iar din ’98 acordă burse acestora. Este vorba de un sejur de inversiune culturală şi lingvistică. Studenţii suceveni au ocazia ca timp de trei săptămâni să fie găzduiţi de francezi la ei acasă, în fiecare săptămână într-o altă familie, pentru ca tinerii să îşi poată face o idee asupra a ceea ce înseamnă realitatea franceză la ea acasă.
Sejurul acesta este absolut minunat, fiind diferit de stagiile universitare de cercetare. El nu implică nici cursuri, nici evaluări, dar este singura modalitate de a învăţa franceza la ea acasă. Personal, sunt prima care a beneficiat de această bursă în anul 1998. După ce m-am întors din această experienţă, am cunoscut o înflorire extraordinară, am revenit la Suceava cu dorinţa de a mă implica în foarte multe activităţi. A fost un câştig pe plan cultural, lingvistic, dar şi al relaţiilor interumane stabilite”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Camelia Biholaru, asist. univ. dr. în cadrul catedrei de limba franceză de la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.
Potrivit acesteia, bursele s-au acordat şi câte cinci într-un an, iar din 2007 membrii asociaţiei franceze s-au gândit să acorde o bursă la USV şi una în satul Iacobeşti, indiferent de profilul studiat, lucru care se va întâmpla şi anul acesta.
Este important de ştiut că banii investiţi de ASAP în acţiunile din România sunt munciţi şi adunaţi la ei acasă, printr-o serie de manifestări desfăşurate anual în Franţa: Ceai dansant (ianuarie), vânzare de ouă încondeiate româneşti (duminica Paştelui), Târgul de la Sevrier (prima duminică din august), participare la Sărbătoarea Recoltei-Bidoyon (octombrie), Ziua Solidarităţii (decembrie).
În România, ASAP a fost prima asociaţie care a renovat şi echipat secţia de Biberonerie de la Spitalul Judeţean Suceava, a renovat şi modernizat saloane, a cumpărat în fiecare an materiale auxiliare folositoare unităţii spitaliceşti ş.a. „La Grăniceşti, au plătit studiul de fezabilitate în valoare de 15.000 de euro, care a precedat aducerea apei potabile în comună, acţiune care s-a desfăşurat în prezenţa specialiştilor francezi. De asemenea, prin membrii ASAP România, în satul Iacobeşti din Suceava a fost construit un punct sanitar în valoare de 75.000 euro.
Cei patru membri ai ASAP, Jean-Marie Cardinet, Madeleine Prieur, Alain şi Bernadette Maurin, se vor afla în Suceava până în data de 21 mai.
Intră acum și în grupul de