Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă și în acest an la Suceava în Sâmbăta Mare


Intră acum și în grupul de

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inițiată în 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va continua și în 2026.

Potrivit comunicatului Biroului de Presă al Patriarhiei Române, în seara de sâmbătă, 11 aprilie 2026, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Lumina va fi oferită delegaților eparhiilor la Aeroportul Internațional „Otopeni”, urmând ca, prin protopopiate, să ajungă în toate parohiile din țară.

În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită solemn la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhia Română subliniază că aducerea Sfintei Lumini reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității ecleziale, precum și o expresie a bucuriei pascale.

Deși există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, Patriarhia menționează că, ținând cont de situația geopolitică actuală din Orientul Mijlociu, aducerea ei poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută. Într-o astfel de situație, Sfânta Lumină de la Ierusalim din anul 2025, păstrată neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială la Catedrala Patriarhală, va fi oferită de la București.

Sfânta Lumină ar uma să ajungă, ca în fiecare an, și în parohiile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind distribuită credincioșilor din întreg județul Suceava.


Intră acum și în grupul de