Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a participat astăzi la vernisajul expoziției organizate în urma celei de-a XIX-a ediții a Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”, găzduit de Galeria de Artă a Centrului Cultural „Bucovina”.

Evenimentul a reunit lucrările a zeci de artiști – cursanți ai școlilor populare de artă din întreaga țară – confirmând încă o dată nivelul ridicat al acestei competiții dedicate memoriei marelui sculptor Ion Irimescu.
Un moment special al vernisajului a fost lansarea albumului „Un templu al artelor românești”, semnat de publicistul și prozatorul Grigore Ilisei. Volumul marchează 50 de ani de existență a Muzeului Ion Irimescu din Fălticeni și reunește, într-o construcție tematică, cele 274 de sculpturi din expoziția permanentă a muzeului.
În cadrul evenimentului, Grigore Ilisei a propus introducerea unei secțiuni dedicate sculpturii la viitoarele ediții ale concursului (pe lângă pictură și grafică). Inițiativa a fost apreciată de vicepreședintele Nicolae Robu, care a considerat-o un pas firesc în dezvoltarea competiției și în consolidarea legăturii cu moștenirea artistică a marelui Ion Irimescu.
Expoziția va putea fi vizitată la Galeria de Artă a Centrului Cultural „Bucovina” în perioada imediat următoare.
Intră acum și în grupul de





