Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 11 aprilie 2026, în jurul orei 14:30, la o casă de locuit din localitatea Boroaia.

Potrivit slt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni și voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Boroaia, cu patru autospeciale de stingere, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul locuinței, existând un pericol real de propagare la întreaga construcție. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să îl stingă în scurt timp.
În timpul intervenției, o femeie în vârstă de 76 de ani a suferit un atac de panică și semne de intoxicație cu fum. Echipajul SAJ a monitorizat-o și a stabilizat-o la fața locului, după care a transportat-o la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Din primele verificări, incendiul a afectat bunuri din interiorul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp. De asemenea, au fost degradate elemente de tâmplărie și pereții portanți ai locuinței.
Cauza probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile căzute din sistemul de încălzire – o sobă cu acumulare de căldură.
Intră acum și în grupul de





