Intră acum și în grupul de
Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile miercuri seară, 22 aprilie, pe raza satului Sadău din comuna Brodina.

Potrivit slt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava. Echipajele au acționat cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2, având sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
În accident a fost implicat un singur vehicul, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani. Șoferul se afla în stare conștientă și cooperantă la sosirea salvatorilor. Pompierii l-au extras din autoturism și l-au predat imediat echipajului medical SAJ aflat la fața locului.
După acordarea primului ajutor calificat la locul intervenției, victima a fost transportată la o unitate spitalicească pentru investigații medicale suplimentare și evaluare de specialitate.
Intră acum și în grupul de





