Intră acum și în grupul de
În Sala Unirii a Palatului Administrativ din Suceava au fost semnate vineri, 1 mai 2026, contractele de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale Autostrăzii A7 pe sectorul Pașcani – Suceava.

Contractele au fost semnate de reprezentanții companiei UMB Spedition, constructorul desemnat câștigător încă de acum un an, și de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, în prezența premierului Ilie Bolojan, a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și a fostului președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Șoldan a mulțumit premierului Ilie Bolojan pentru că până la urmă a asigurat finanțarea pentru acest tronson de autostradă de la Pașcani la Suceava în condițiile în care câștigătorul licitației pentru proiectare și execuție a fost desemnat încă în urmă cu un an.
„Este un moment istoric și vă mulțumim că astăzi se semnează contractul pentru cele două loturi de autostradă de la Pașcani la Suceava în condițiile în care a fost desemnat câștigătorul încă de anul trecut. Mulțumim că ați găsit finanțare”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța strategică a proiectului:
„Este un moment important pentru țara noastră, pentru că se semnează primul contract finanțat din programul SAFE pentru România. Un program care urmărește să avem o țară mai sigură, o țară cu granițe puternice și finanțarea acestei infrastructuri cu rol dual civil-militar face parte din obiectivele care vor fi finanțate în următorii trei ani prin programul SAFE.”
Șeful Guvernului a evidențiat necesitatea conectivității pentru dezvoltarea regională:
„Al doilea element important pentru partea de nord-est a României este asigurarea conectivității strategice în următorii ani. Una din condițiile de dezvoltare pe care orice regiune, orice comunitate trebuie să le respecte este asigurarea conectivității. Dacă ești conectat, creezi condiții pentru dezvoltare, dacă nu, rămâi izolat și ratezi șanse.”
Ilie Bolojan a mulțumit tuturor celor implicați în proiect, inclusiv lui Gheorghe Flutur:
„Se cuvine să mulțumesc domnului Gheorghe Flutur, care a inițiat studiul de fezabilitate pentru realizarea acestui proiect important. Se cuvine să mulțumesc tuturor miniștrilor transporturilor care, de atunci și până astăzi, fiecare, într-o manieră sau alta, au asigurat progresul acestor lucrări.”
Premierul a mai precizat că, odată cu semnarea contractelor, urmează emiterea ordinului de începere a lucrărilor, cu termene de 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Evenimentul marchează un pas decisiv pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul Moldovei și reprezintă primul contract major semnat prin programul european SAFE pe teritoriul României. Lucrările la Autostrada A7 Pașcani – Suceava vor contribui semnificativ la conectivitatea regională și la creșterea economică a județului Suceava.
Intră acum și în grupul de





