Arhiepiscopul Calinic: Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina ar trebui să revină în curtea Bisericii


Intră acum și în grupul de

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a transmis un mesaj ferm cu privire la necesitatea revenirii Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina în administrarea Arhiepiscopiei, cu ocazia colocviului istoric organizat miercuri, 29 aprilie 2026, la Centrul cultural, educațional și social „Dosoftei Mitropolitul”.

Foto credit: Sebastian-Andrei Lazăr

Mesajul a fost citit de pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural, în cadrul evenimentului dedicat împlinirii a 240 de ani de la înființarea Fondului Religionar Ortodox din Bucovina. Arhiepiscopul Calinic a prezentat zece motive pentru care „Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, constituit încă din secolul al XVIII-lea din averile legitime ale Bisericii, respectiv moșii episcopale și mănăstirești provenite din daniile credincioșilor și ale ctitorilor români, ar trebui să revină în curtea Bisericii, respectiv în curtea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”.

Evenimentul a reunit teologi, istorici, academicieni, monahi, preoți și numeroși credincioși interesați de istoria și identitatea spirituală a Bucovinei, reușind să aducă în atenția publicului o instituție fundamentală pentru dezvoltarea eclesială, culturală și economică a regiunii.

Prelegerea principală a fost susținută de diac. prof. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu”, care a realizat o analiză amplă și riguros documentată asupra genezei, evoluției și rolului Fondului Religionar. Istoricul a evidențiat contextul înființării instituției în perioada administrației habsburgice, mecanismele sale administrative, modul de gestionare a patrimoniului (moșii, păduri și alte resurse) și contribuția esențială la susținerea clerului, a lăcașurilor de cult și a învățământului teologic.

Evenimentul a debutat cu interpretarea imnului pascal „Hristos a înviat!” și cu un cuvânt introductiv susținut de pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei. Părintele Blaga a citit mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, care a prezentat zece motive pentru care Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina ar trebui să revină în administrarea Arhiepiscopiei.

Un moment deosebit al serii a fost lansarea volumului „Fondul Bisericesc din Bucovina (1783–1949)”, autor pr. Sorin-Toader Clipa. Lucrarea, ce cuprinde aproximativ 1000 de pagini, oferă o perspectivă exhaustivă asupra cadrului juridic, administrativ și istoric al Fondului și a fost realizată cu sprijinul editorial al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei. Autorul a vorbit despre cei peste 20 de ani de documentare și despre importanța acestui studiu pentru înțelegerea relației dintre Biserică și societate.

La final, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a felicitat organizatorii și invitații, subliniind necesitatea continuării cercetării și valorificării patrimoniului istoric și eclesial al Bucovinei.

Prin mesajul său, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a readus în actualitate o mai veche solicitare a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în legătură cu necesitatea restabilirii unui echilibru istoric și moral privind administrarea bunurilor ce au aparținut Bisericii din Bucovina.


Intră acum și în grupul de