Intră acum și în grupul de
Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) a organizat sâmbătă, 23 mai, acțiunea anuală de gospodărire a traseului Via Transilvanica pe unul dintre cele mai frumoase segmente ale sale – cel cuprins între Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sucevița.

50 de tineri voluntari au participat la această inițiativă, ATOS fiind „părinte adoptiv” al acestui sector de traseu și asumându-și anual responsabilitatea întreținerii lui.
Voluntarii au parcurs 26 de kilometri în aproape opt ore, traversând porțiuni de sat, drumuri forestiere și poteci de munte cu urcuș prin fag, brazi și molizi. Pe tot parcursul, tinerii au curățat bornele și vegetația din jurul lor, au revopsit pietrele de marcaj și au reorganizat plăcuțele cu citate inspirative amplasate de-a lungul drumului.
Scopul principal al acțiunii a fost pregătirea traseului pentru începutul sezonului turistic, astfel încât pelerinii și turiștii care aleg să descopere Bucovina pe Via Transilvanica să beneficieze de un drum sigur, curat și bine semnalizat. Traseul are un grad de dificultate ușor spre moderat și poate fi parcurs inclusiv cu bicicleta echipată corespunzător.
Dincolo de activitatea practică, ziua a reprezentat pentru participanți o adevărată experiență de comuniune, mișcare în aer liber și apropiere de natură. Tinerii au subliniat bucuria relațiilor autentice, față către față, departe de agitația cotidiană și dependența de dispozitive electronice.
„ATOS înseamnă mai mult decât voluntariat – înseamnă prietenie, credință, implicare și spirit de familie”, se arată în mesajul asociației.
Acțiunile de acest gen demonstrează încă o dată implicarea activă a tinerilor suceveni în promovarea și conservarea patrimoniului natural și spiritual al Bucovinei.
Intră acum și în grupul de





