Intră acum și în grupul de
Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava (AIAS) a organizat sâmbătă, 23 mai, conferința „Copiii cu TSA și alte tulburări de neurodezvoltare: realități, provocări și soluții aplicate”. Evenimentul a reunit peste 110 participanți – cadre didactice, psihologi, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor de educație și protecție socială – și a marcat finalul programului „ABA in Schools 3”, derulat cu sprijinul companiei EGGER.

Conferința și-a propus să identifice soluții concrete și realiste pentru integrarea școlară a copiilor cu tulburări de spectru autist (TSA) și alte tulburări de neurodezvoltare, punând accent pe colaborarea dintre școală, familie și specialiști.
Expertiză și responsabilități reale
Un moment important al evenimentului a fost intervenția dr. Crina Nedelcu, psiholog clinician și doctor în medicină, cu aproape 20 de ani de experiență în domeniul neurodezvoltării. Aceasta a vorbit despre integrarea copiilor cu TSA în sistemul educațional, subliniind responsabilitățile profesorilor, părinților și specialiștilor, precum și importanța detectării timpurii și a unei intervenții coerente.
De asemenea, s-a pus accent pe prevenirea și gestionarea bullyingului, cu recomandări practice pentru crearea unui climat școlar sigur și incluziv.
Colaborare interinstituțională
În primul panel au vorbit:
- Prof. Maria-Adriana Nichitean (director CJRAE) – despre planurile de intervenție și sprijinul acordat profesorilor;
- Conf. univ. dr. Adina Colomeischi (decan Facultatea de Psihologie și Științele Educației – USV) – despre formarea inițială și continuă a cadrelor didactice;
- Maria Păvăloaia (DGASPC) – despre serviciile destinate familiilor;
- Reprezentantul Poliției Municipiului Rădăuți – despre prevenirea bullyingului;
- Inspectorul școlar general prof. Nicolae Ciprian Anton – despre necesitatea unor mecanisme de sprijin la nivel de sistem.
Al doilea panel a evidențiat exemple de bune practici din comunitate, prezentate de școli speciale („Sf. Stelian” Rădăuți și Liceul Tehnologic Special Bivolărie), Asociația Teona Ariana, Centrul Comunitar de Resurse Rădăuți și alți parteneri locali.
Un program cu impact real
Programul „ABA in Schools 3” s-a derulat pe parcursul a șase luni și a inclus atât componente de formare pentru profesori și părinți, cât și intervenții directe aplicate pentru aproximativ 50 de copii. Până în prezent, prin edițiile precedente ale programului, AIAS și EGGER au format peste 500 de profesori.
„Profesorii au nevoie de instrumente clare și de colaborare reală cu specialiștii și familia. Conferința a fost o continuare firească a programului și un prilej de a aduce împreună soluțiile care funcționează în practică”, a declarat Alexandrina Lucanu, reprezentant AIAS.
Alina Chifan, director Vânzări EGGER, a subliniat: „Implicarea noastră vizează construirea pe termen lung a unui sistem educațional mai incluziv, unde profesorii, familia și comunitatea lucrează împreună pentru copiii cu nevoi speciale.”
Conferința a reconfirmat necesitatea unei abordări integrate și a parteneriatelor solide între instituții, ONG-uri și mediul privat pentru o incluziune reală și eficientă a copiilor cu TSA în școlile sucevene.
Intră acum și în grupul de





