Peste 12.000 de pelerini au participat la procesiunea cu racla moastelor Sf. Ioan cel Nou pe strazile Sucevei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un număr impresionant de pelerini, peste 12.000, sosiţi din toate zonele ţării, au participat duminică la procesiunea prin care racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a fost scoasă pe străzile din municipiu.

Credincioşii veniţi din toate colţurile României, în special oameni de la ţară, au umplut curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan” încă de sâmbătă, mulţi dintre ei petrecându-şi noaptea pe iarba din curtea lăcaşului de cult.

Ca în fiecare an de Sânziene (Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul), moaştele acestuia au fost scoase în foişorul din incinta mănăstirii, încă cu o zi înainte de procesiunea propriu-zisă. Astfel, sâmbătă, dis-de dimineaţă, de la ora 05.30, pelerinii au avut ocazia de a se închina şi de a atinge racla Sfântului, primind flori de Sânziene şi daruri sfinţite din partea călugărilor suceveni. În aceeaşi zi, de la ora 18.00, s-a oficiat slujba Privegherii.

Duminică, începând cu ora 06.00, a fost oficiată slujba de aghiasmă, urmată de cea a Sfântului Maslu şi de citirea acatistelor Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

De la ora 9.00, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie al Tomisului şi de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a început cu ora 12.00, puhoiul de credincioşi urmând racla cu moaştele sfinte pe traseul binecunoscut: bisericile Învierea Domnului, Domniţelor, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru, Sfântul Nicolae, Catedrala Naşterea Domnului, biserica Naşterea Maicii Domnului. Contrar aşteptărilor, în acest an, vremea a fost caniculară şi nu a plouat deloc în timpul procesiunii cu racla pe străzile Sucevei.

Şi în acest an, Hramul Sucevei a adus în preajma Mănăstirii “Sfântul Ioan” un număr mare de cerşetori, dar şi de vânzători ambulanţi care comercializau “tradiţionalele” jucării gonflabile.

După procesiunea de pe străzile oraşului, creştinilor care au revenit în curtea mănăstirii sucevene li s-a oferit o masă caldă.

Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul municipiului, au fost aduse în oraşul nostru în anul 1402, de către domnitorul Alexandru Cel Bun.


Intră acum și în grupul de