Acasă Actualitate Evaluarea Națională 2026 – Rezultate finale: Nicio medie de 10. 230 de...

Evaluarea Națională 2026 – Rezultate finale: Nicio medie de 10. 230 de note au fost mărite și 130 de note au fost micșorate după contestații


Intră acum și în grupul de

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea iunie-iulie 2026, au fost publicate miercuri, 8 iulie, după soluționarea contestațiilor.

Potrivit datelor oficiale, în județul Suceava procentul candidaților care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 este de 83,4%, menținând astfel un loc IV în ierarhia națională. La nivel național, rata de promovabilitate este de 79,1%.

În județ au fost depuse 392 de contestații (273 la Limba și literatura română și 119 la Matematică). În urma soluționării acestora:

  • 230 de note au fost mărite (169 la română și 61 la matematică)
  • 130 de note au fost micșorate (94 la română și 36 la matematică)
  • 32 de note au rămas nemodificate (10 la română și 22 la matematică)

Niciun elev din județul Suceava nu a obținut media generală 10.

Evaluarea Națională reprezintă o etapă esențială pentru absolvenții clasei a VIII-a, media obținută fiind criteriul principal pentru admiterea în învățământul liceal.

Calendarul admiterii la liceu:

  • 9 iulie – Publicarea ierarhiei județene pe admitere.edu.ro
  • 13 – 20 iulie – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere
  • 22 iulie – Repartizarea computerizată
  • 23 – 28 iulie – Depunerea dosarelor de înscriere
  • 29 – 31 iulie – Soluționarea situațiilor speciale

A doua etapă de admitere se va desfășura în perioada 31 iulie – 18 august.


Intră acum și în grupul de