Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește, în aceste zile, una dintre cele mai importante inițiative educaționale internaționale ale Alianței universitare europene NEOLAiA. Școala internațională de vară SUMMA MAST – SUMMer Academy of Entrepreneurship for MASTer Students reunește, în perioada 12–18 iulie 2026, masteranzi și cadre didactice din cele nouă universități partenere ale alianței, într-un program intensiv dedicat antreprenoriatului, inovării și dezvoltării durabile a regiunilor.

După modulele online desfășurate în iunie și iulie, participanții s-au întâlnit fizic la Suceava pentru o săptămână de activități practice, bazate pe învățare experiențială și colaborare internațională. Studenții au început prin a identifica provocările specifice regiunilor lor de origine, lucrând inițial în echipe naționale, apoi au fost reorganizați în echipe multidisciplinare și internaționale. De la dezvoltarea comunităților rurale și turismul sustenabil, până la inovarea socială și valorificarea patrimoniului cultural, fiecare echipă a ales o provocare reală pe care o transformă acum într-o propunere de afaceri viabilă.
Un moment de inspirație l-au reprezentat vizitele de studiu organizate în zonă. Participanții au vizitat Ferma de Artă Zidaru de la Liteni, unde au descoperit un model de succes de antreprenoriat cultural. Marți, 14 iulie, au efectuat un tur antreprenorial prin Bucovina, vizitând obiective UNESCO și afaceri locale de succes: Casa Colinița din Ciumârna, Muzeul Ouălor din Vama, complexul „La Baciu” din Fundu Moldovei și pensiunea „La Roată” din Humor. Absolvenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava le-au împărtășit propriile experiențe, demonstrând cum identitatea locală și resursele naturale pot sta la baza unor afaceri prospere și sustenabile.
În aceste zile, echipele lucrează intens la dezvoltarea modelelor de afaceri, sub îndrumarea mentorilor și experților din cadrul Alianței NEOLAiA. Ei analizează piețele, construiesc propuneri de valoare, definesc strategii și validează ideile prin metode moderne de inovare și creativitate.
Astăzi, programul continuă cu SUMMA MAST Business Plan Competition – competiția internațională de planuri de afaceri. Echipele își vor prezenta proiectele în fața unui juriu format din cadre universitare, antreprenori și reprezentanți ai partenerilor NEOLAiA. Evenimentul va fi transmis în direct pe canalul de YouTube al Alianței NEOLAiA, iar publicul atât fizic, cât și online va putea vota pentru Community Choice Award – Premiul publicului.
Prin această școală de vară, Alianța NEOLAiA promovează un model educațional inovator, care încurajează studenții să devină agenți activi ai schimbării în regiunile lor. Programul dezvoltă competențe antreprenoriale esențiale și demonstrează că provocările locale pot fi transformate în oportunități de afaceri cu impact real.
Intră acum și în grupul de





