Intră acum și în grupul de
„Plătim arierate, dar trebuie să fie legale”, a afirmat joi, preşedintele Consiliului Suceava, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă, arătând că va cere Corpului de control al premierului să verifice autenticitatea facturilor şi lucrărilor executate în diferite localităţi şi înscrise de primării drept arierate întrucât există suspiciuni privind legalitatea emiterii acestor facturi. Şeful administraţiei judeţene sucevene a spus că cel mai ciudat aspect pe care l-a constatat în ultimele luni este că de la o lună la alta, în raportările primăriilor către CJ Suceava, apar noi arierate, dar pentru facturi emise în anii 2008-2010. „E de neînţeles de ce tot apar, de la o lună la alta, noi facturi, dar de la aceleaşi primării şi către aceleaşi firme”, a spus preşedintele CJ Suceava. El a mai arătat că nu există concordanţe între datele transmise de primării către CJ Suceava privind facturile pe care le au de plătit şi valoarea facturilor şi că trebuie ca aceste aspecte să fie verificate.
Nechifor a spus că CJ Suceava nu poate verifica Primăriile cu care instituţia pe care o conduce are o relaţie de coordonare şi nu de subordonare şi că o soluţie legală de a verifica autenticitatea facturilor este prin Corpul de control al premierului.
Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că în judeţul Suceava aproximativ 40 de primării vor trebui să angajeze credite prin Trezorerie pentru a achita 85 la sută din valoarea arieratelor. Potrivit lui Nechifor, la sfârşitul anului 2012 valoarea arieratelor primăriilor din judeţ era de 22 de milioane de lei, dar că la sfâşitul lunii ianuarie 2013 acesta a crescut la 25 de milioane de lei. Totodată, el a precizat că valoarea totală a datoriilor primăriilor, incluzând şi lucrări executate şi nefacturate sau furnizori neplătiţi, se ridică la 148 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că suma ce trebuie plătită pentru lucrări executate şi nefacturate este de şapte ori mai mare decât valoarea arieratelor.
Intră acum și în grupul de