CJ Suceava promoveaza trei proiecte cu finantare UE de e-guvernare pentru 45 de localitati sucevene


Intră acum și în grupul de

Un număr de 45 de localităţi sucevene printre care Fălticeni, Dolhasca, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Cajvana vor beneficia de finanţare prin trei proiecte promovate de Consiliul Judeţean Suceava pentru soluţii de e-guvernare.

Potrivit CJ Suceava, Ministerul pentru Societatea Informaţională, a lansat procedura pentru un program finanţat cu fonduri europene pentru soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice 2007-2013.

Solicitantul eligibil pentru acest proiect este Consiliul judeţean care poate avea parteneri între 10 şi 15 primării.

În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii celor 114 localităţi din judeţ, un număr de 45 şi-au exprimat dorinţa de a intra în proiect, motiv pentru care, CJ Suceava va lansa trei proiecte cu câte 15 localităţi pentru accesarea acestui program.

Astfel, primul proiect, cu o valoare de 6,62 milioane de lei va fi derulat în parteneriat cu localităţile Bogdăneşti, Gălăneşti, Voitinel, Siret, Bălcăuţi, Calafindeşti, Zamostea, Milişăuţi, Iaslovăţ, Todireşti, Bălăceana, Siminicea, Cornu Luncii, Fântâna Mare şi Boroaia.

Al doilea proiect, ce include localităţile Câmpulung Moldovenesc, Cajvana, Stroieşti, Ipoteşti, Vereşti, Vultreşti, Rădăşeni, Valea Moldovei, Hănţeşti, Dorna Arini, Pojorâta, Iacobeni, Şaru Dornei, Panaci şi Berchişeşti este în valoare de 6,61 de milioane de lei.

Cel de-al treilea proiect include municipiul Fălticeni, oraşul Dolhasca şi comunele Arbore, Baia, Ciprian Porumbescu, Dărmăneşti, Drăguşeni, Forăşti, Horodniceni, Ilişeşti, Izvoarele Sucevei, Preuteşti, Râşca, Udeşti şi Vadu Moldovei, este în valoare de 6,73 milioane de lei.

Contribuţia CJ Suceava reprezintă 2 la sută din valoarea proiectelor.

Prin aceste proiecte se are în vedere realizarea unui sistem informativ destinat gestiunii Registrului Agricol, dar şi soluţii informatice integrate de interfaţă cu Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, gestionarea fluxurilor electronice de date şi management al documentelor, stabilire şi încasare a creanţelor bugetare, inspecţie fiscală, urmărire a creanţelor şi financiar-contabil.


Intră acum și în grupul de