Administratorul de firmă, trimis în judecată pentru transport ilegal de lemn. Situația fusese semnalată de un activist de mediu


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unei persoane juridice (societate comercială) și a administratorului acesteia, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat următoarea situație de fapt: la data de 19 iunie 2024, în jurul orei 11:24, polițiștii unei secții de poliție rurală au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un activist de mediu cu privire la faptul că pe DN 17A, dinspre comuna Vatra Moldoviței spre satul Ciumârna, circula un autocamion care transporta material lemnos fără documente de proveniență.

În urma verificării transportului în aplicația SUMAL CONTROL, s-a constatat că la ora 10:57:33 fusese emis un cod unic de către societatea inculpată pentru 15,092300 mc lemn rotund rășinoase, fără a fi identificate nereguli la acel moment. La punctul de lucru al societății a fost identificat administratorul, care a declarat că în acea zi efectuase un singur transport în baza avizului prezentat.

Cercetările au stabilit însă că anterior transportului verificat, la ora 09:53:19, administratorul efectuase un prim transport de material lemnos fără emiterea avizului de însoțire. Materialul lemnos nu a fost descărcat în depozitul societății, ci într-o locație necunoscută.

Ulterior, în intervalul orar 11:08:12–11:08:13, administratorul a efectuat un al doilea transport, emițând avizul de însoțire abia după ce a observat că fusese surprins de activistul de mediu. Autoutilitara a fost introdusă în curtea depozitului și lăsată încărcată până la sosirea polițiștilor, cu intenția de a induce în eroare organele de control cu privire la primul transport.

Din succesiunea faptelor și comportamentul inculpatului rezultă intenția de a crea aparența de legalitate pentru primul transport neînsoțit de documente, prin emiterea ulterioară a avizului pentru al doilea transport, cu scopul de a justifica cantitatea totală de material lemnos transportat.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurătoriu asupra autoutilitarei utilizate (proprietatea persoanei juridice inculpate) și confiscarea prin echivalent a cantității de 15,092300 mc lemn rotund rășinoase transportate fără documente legale în intervalul orar 09:00–10:00, în valoare de 2.596 lei.

Dosarul a fost instrumentat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fiind ulterior preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru competență și înaintat spre soluționare Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.


Intră acum și în grupul de