Tânărul care și-a violat verișoara de 12 ani în casa bunicilor a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 20 de ani, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Judecătoriei Gura Humorului.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat următoarea situație de fapt: în seara zilei de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 20:30, minora de 12 ani se întorcea de la un magazin spre domiciliu, când a fost abordată de către inculpat – văr de gradul I cu aceasta. Tânărul i-a solicitat să îl însoțească pentru a-i arăta ceva, iar cei doi s-au deplasat împreună la casa bunicilor lor, un imobil nelocuit.

După ce au intrat în locuință, inculpatul a asigurat ușa de acces cu lacătul existent pe dinafară și a revenit în interior prin fereastră. În interiorul imobilului nelocuit, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora. Raportat la vârsta persoanei vătămate, aceasta nu putea exprima un consimțământ valabil din punct de vedere juridic cu privire la actele sexuale.

În dimineața zilei următoare, 8 noiembrie 2025, în jurul orei 07:00, minora a revenit la domiciliu și a alertat organele de poliție.

Dosarul a fost instrumentat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, fiind ulterior preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru competență.

Cercetările au fost efectuate sub coordonarea procurorilor, iar inculpatul a fost reținut și ulterior arestat preventiv.


Intră acum și în grupul de