Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce, pe fondul unui conflict spontan, și-a agresat unchiul de 33 de ani și i-a distrus telefonul concubinei acestuia.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 25 aprilie 2026, în jurul orei 18:50, pe Platoul Central din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Potrivit polițiștilor, conflictul a izbucnit după ce victima a refuzat să plătească o sticlă de apă pentru nepotul său. Acesta din urmă l-a lovit cu pumnul în zona feței, iar ulterior i-a aruncat telefonul mobil în față.
În urma agresiunii, bărbatul de 33 de ani a suferit leziuni superficiale la nivelul nasului. Telefonul, care aparținea concubinei sale, a fost distrus.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, deplasați la fața locului, i-au identificat pe cei implicați și i-au condus la sediul unității pentru clarificarea situației.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe și distrugere. După administrarea probatoriului, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Deoarece bărbatul se afla deja sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză penală, polițiștii au solicitat procurorului înlocuirea acestei măsuri cu arestul preventiv.
Totodată, au fost emise ordine provizorii de protecție pe o perioadă de 5 zile (până la 30 aprilie 2026) atât pentru victimă, cât și pentru concubina sa, agresorul fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de cele două persoane. Victimele au fost informate cu privire la posibilitatea montării unui sistem de monitorizare electronică, însă au refuzat această măsură.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Intră acum și în grupul de






