Monica, eterna şi fascinanta poveste a guvernelor din România

Începe să devină enervenat jocul de-a şoarecele şi pisica pe care ministrul Monica Iacob Ridzi îl face de câteva zile cu colegii ei de partid, cu Parlamentul României şi cu România în general. Am văzut, timp de o săptămână, o tipă arogantă, cu serioase probleme de comunicare şi nu în ultimul rând cu o vădită lipsă de experienţă. Şi nu am zis incompetentă pentru că la câtă şcoală are trecută în CV doamna Ridzi, ar fi păcat să o jignim.

Este clar pentru toată lumea că a dat-o în bară cu ministeriatul. Deranjant nu este asta şi poate nici faptul că a dat bani la cine „trebuia” şi când „trebuia”, ci modul cum se ţine cu dinţii de scaun ca şi cum altceva nu ar mai avea de făcut în viaţa asta şi nici o altă şansă pe pământ.

Problema Monica Ridzi va afeca PD-L mult mai mult decât cred, sau speră, gânditorii şi consultanţii din partid şi va avea o răsfrângere destul de interesantă asupra votului de la toamnă. Mă gândesc că poate cineva s-o fi prins că nu face bine nici pentru Băsescu nici pentru PD-L întreg acest scandal, dar nu prea au cum să facă pasul la ofsaid. Monica Ridzi riscă să ajungă pentru PD-L exact ce este Adrian Năstase pentru PSD, un factor de stres şi o umbră serioasă aruncată asupra modului de administrare a banilor ţării.

Că de aici până la aflarea adevărului, dacă se va afla vreodată, e cale prea lungă şi trec alegerile până atunci.

Nu pot să nu remarc faptul că PD-L a avut mereu câte o „bubă” cu numele de Monica. Prima dată, asta în mandatul 2004-2008 ea a purtat numele de Macovei şi a fost elementul care a dus la ruperea Alianţei D.A. Cea de acum poartă două nume, şi tot aşa, va avea, dacă pot să fac o speculaţie, aceeaşi soartă. Va face ţăndări coaliţia de guvernare. Poate că destinul alianţelor nefireşti trebuie să poarte un nume şi acela e MONICA.