Poveşti din grădina Domnului !

În ograda lui Zeus se întâmplară lucruri mari. Prea frumosul şi îndrăgostit de propria imagine, PSD, avândul în frunte pe Victor Ponta, pe care îl vom numi Narcis de aici incolo, a făcut pasul cel mare şi a cerut-o în căsătorie (sau mă rog, să îi stea de aceeşi parte a mesei) pe frumoasa cu săgeţile din pădurea adormită de mult a politicii româneşti, PNL, avândul ca lider pe Crin Antonescu, pe care îl vom numi Artemis.

Cum au ajuns ca cei doi să facă pasul spre altarul vrăjit realizat în pădurea cea adâncă pe care scrie frumos Guvernare 2012-2020, nu e greu să ne dăm seama. Îmbătaţi probabil de gândul că sutele de milioane de euro pe care în momentul de faţă le împarte Afrodita (puteti citi doar Elena Udrea) le vor reveni lor, Narcis si Artemis au lăsat deoparte „pudibondismul”, au uitat de principii, au uitat de strămoşii politici, de falia doctrinară care îi desparte şi s-au dedat la jurăminte fierbinţi şi la pus pe fapte mari.

Nici bine nu au consumat cei doi prima conferinţă comună de presă că deja Narcis a început să explice că parfumul său bate mai tare decât cel al consoartei politice şi că ar fi cazul să se ţină cont mai mult de părerile şi forţele sale în ale „vrăjitului” electoratului.

Artemis a înţeles că vârful săgeţilor sale încă e destul de otrăvit şi că până acum vânatul era chiar Narcis, motiv pentru care a aplecat uşor capul, a surâs delicat, cum îi stă bine de altfel unei domnişoare şi s-a lăsat purtată uşor spre camerele de luat vederi, de mirajul sondajelor pe care i le susură duios la ureche, consilierii lui Narcis.

Cert este că până la urmă câştig de cauză va avea nu neapărat cel care munceşte mai mult ci cel care ştie să-şi facă partea mai mare. Iar la astfel de jocuri de cuplu, Artemis e „profesoară”.

Pădurea adormită trăieşte de câteva zile un paradox care, dacă va fi să devină real va însemna sfârşitul erei de tranzitie în ale politicii şi revenirea la prea-frumosul sentiment de turmă de mioare, condusă de doi ciobănei care au ca singur scop să le mulgă cât mai bine şi să le ţină la un loc fericite.

Singura necunoscută din balada ce se pune la cale este dacă cel de al treilea ciobănel, cel ungurean, va vrea să vină să facă echipă cu ceilalti doi.

Pentru că la urma-urmei balada asta care defineşte istoria românilor şi care este mereu actuală, are nevoie de trei ciobani. Din când în când însă câte unul dintre ei joacă rolul de victimă. Doar aparent pentru că brânza strânsă până atunci ar ajunge şi pentru cinci guvernări in opozitie.

Asta însă numai până la alegerile următoare. Când tot de trei ciobănei e nevoie ca să mâne turmele de alegători spre urnele de vot.

Mihai Chira