Scriitoarea Nora Iuga la USV: „Oamenii sunt mult mai interesaţi de cultură şi citesc mult mai mult în provincie decât în Capitală”

Cadre didactice universitare, studenţi, poeţi, scriitori şi iubitori de literatură au participat, vineri, la întâlnirea cu scriitoarea, poeta şi traducătoarea Nora Iuga, ce a fost organizată la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, evenimentul fiind inclus în programul manifestărilor Festivalului-concurs de literatură” Rezonanţe Udeştene”.

Lectorul universitar doctor Daniela Petroşel din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava a vorbit, vineri, despre cartea “Harald şi luna verde”, ce poartă semnătura Norei Iuga, arătând că acesta este un roman a cărui poveste se întinde pe parcursul unui veac, un roman “foarte viu” şi „senzual” despre trei generaţii  “izolate în istorie”, care nu pot lega firele între ele.

USV nora Iuga (22)
Nora Iuga

Petroşel a spus că “Harald şi luna verde” este un roman despre modul în care se construiesc destine” păcălind timpul şi istoria”,  cu personaje care “nu se aşează cuminte într-o linearitate previzibilă”, ci sunt „obligate să facă un balet al morţii şi al supravieţuirii” pe o scenă care „e deja în flăcări”, iar personajele romanului „oricâte salturi mortale ar face, oricât de mult ar încerca să spargă cu glonţul luna verde, nu reuşesc”, singurul care reuşeşte acest lucru în plan fizic fiind balerinul Leon Schall, personaj masculin al cărţii.

“Şi acest roman ne aduce la plăcerea simplă a literaturii, care lucrează cu cuvintele, care nu se teme de materialitatea lor, pentru că, în cele din urmă, cuvintele nu contează ca textură, ca material, ele fascinează tocmai prin imaginile ce le nasc şi prin explozia, de ce nu, de sensuri pe care le generează în cititor”, a spus criticul literar Daniela Petroşel.

Ea a mărturisit că îi place acea “bucurie a scrisului” din romanele Norei Iuga şi acea ideologie “implicit㔺i “foarte neaşteptată”, întrucât scriitoarea Nora Iuga are oroare de “conformism” şi de „centurile de castitate” ale simţului comun, ale limbajului şi ale cuvintelor tabu.

USV nora Iuga (24)

“Revenind la această ideologie, îmi place înţelepciunea din textele Norei Iuga, dar este o înţelepciune care nu e sinonimă cu conformismul şi morala. Adică, putem să le iertăm tinerilor că vor să fie sobri şi moralizatori, dar îmi place să cred că ne transmite Nora Iuga, celor cu experienţă nu le putem ierta când încearcă să fie moralizatori. Ei au sentimentul relativităţii lucrurilor şi în condiţiile în care criminalii de astăzi sunt eroii de mâine, ce mai contează un salt de la kitsch la sublim, pentru că, într-o secundă, le experimentăm pe amândouă”, a spus Petroşel adăugând că îi place să regăsească în scrisul Norei Iuga acel “farmec fără vârstă al cuvântului”.

La rândul său, Nora Iuga a spus că în toate oraşele din provincie în care a fost a întâlnit oameni care o înţeleg “de o mie de ori mai bine” decât bucureştenii .

„Oamenii sunt mult mai interesaţi de cultură şi citesc mult mai mult în provincie decât în Capitală”, a spus Nora Iuga.

Prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu de la Universitatea “Ştefan cel Mare” a spus că şi criticii şi istoricii literari, dar şi profesorii apelează, uneori, la instrumente care pot fi condamnate, dar care sunt foarte necesare pentru înţelegerea “macro” a literaturii.

“Dacă o veţi întreba pe Nora Iuga cărei generaţie aparţine s-ar putea să vă spună, ca orice scriitor foarte mare, următorul lucru: eu nu aparţin niciunei generaţii, eu am ieşit din timpul istoriei, din concret. Pe de altă parte, Nora Iuga spune: eu s-ar putea să aparţin generaţiei goldie, pentru că ea este foarte citită, apreciată de tinerii scriitori şi cred că şi de tinerii cititori. În realitate, cred că Nora Iuga şi în cartea asta face, implicit, şi o pledoarie pentru colegii ei de generaţie, ea aparţine generaţiei `70, iar aici sunt invocaţi câţiva scriitori la care, cu siguranţă, ţine foarte mult”, a spus criticul literar Mircea A. Diaconu.

USV nora Iuga (21)
Nora Iuga şi Mircea A. Diaconu

Vorbind despre romanul “Harald şi luna verde”, prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu a spus că, în general, titlurile operelor sunt “centuri de castitate”, dar că în acest caz titlul este o metaforă „foarte complicată”.

“După părerea mea, întreaga operă a Norei Iuga poate fi parcursă focalizându-ne atenţia pe verb”, a spus Diaconu adăugând că personajul Leon Schall din acest roman este un balerin care interpretează spectacolul “Harald şi luna verde” pe scena Operei Române din Bucureşti şi care ajunge, în final, la Canal, după ce trecuse prin lagărele naziste.

El a subliniat că verdele din opera Norei Iuga este culoarea care trimite “prin multiplele asociaţii ]n care poate să intre” la miezul „oniric şi suprarealist” al creaţiei acesteia, iar discursul din proza şi poezia Norei Iuga este construit „printr-un tip de imaginare suprarealistă a istoriei şi a realităţii”.

“Romanul spune o poveste, în general. Noi ne aşteptăm ca povestea să poată fi rezumată, povestită. Mie mi se pare că şi lucrul acesta este imposibil de făcut, tocmai pentru că şi aici refuzăm centura de castitate a raţiunii. Nu raţiunea este mijlocul cărţii, ci cum spunea, tehnica, dacă vreţi, onirică şi, de fapt, nu o tehnică, ci asta e o consecinţă. Imaginarul acesta sau o anumită convingere că istoria nici nu poate fi redusă la o poveste, pentru că e o carte, totuşi, şi cu miză istorică”, a subliniat profesorul universitar sucevean.

Scriitoarea, poeta şi traducătoarea Nora Iuga a spus participanţilor de la întâlnirea organizată la Universitatea suceveană că această carte” Harald şi luna verde” nu poate fi povestită şi este “greu să o poţi clarifica şi compartimenta”, întrucât aici totul “se înnoadă”, nefiind „linii despărţitoare” impuse de raţiune şi de logică.

 

“Sigur că această centură de castitate traversează ca un fir roşu toată cartea şi din cauza asta şi, aici, trebuie să vă spun că eu, deşi în tot ce scriu, poezie sau proză, nu am niciodată în cap un plan. Eu nu îmi programez niciodată ce voi scrie. Eu simt o stare, o stare de plăcere sau mai bine zis de excitaţie. Simt o excitaţie spirituală care se transmite în trup şi simt fiziologic aceste lucru, e o mâncărime, e o vibraţie, şi atunci ştiu că-mi vine să scriu. Mai e şi altceva, uite, divulg nişte lucruri: în perioadele în care visez mult, aproape în fiecare noapte, ştiu că sunt perioadele faste pentru scris. Eu ştiu că atunci începe o etapă în care scriu. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu fabulez şi aşa mi se întâmplă. Şi atunci, voiam să vă spun, însă, că acest caz al centurii de castitate a fost o chestiune care nu mi se întâmplă de obicei, adică, acolo, eu am făcut un mic triş. Eu m-am gândit de la început la mesajul, dacă pot să vorbesc în cazul meu, că scriu vreo literatură cu mesaj,  dar de data asta m-am gândit ca un câine din ăla căruia îi pui botniţă, pentru că nu suport nici un fel de botniţă, de nici un fel de natură, şi m-am gândit că trebuie să fie o carte a revoltei, în toate părţile şi din cauza asta, am folosit anume, mereu şi mereu, în toate situaţiile, acest cuvânt <centura de castitate> şi, folosindu-l atâta, m-am gândit că e în firesc să îi dau romanului şi titlul “Centura de castitate” şi căutând printre rafturile bibliotecii, dau peste cartea lui Danilov- „Centura de Castitate”, dar eu scrisesem déjà trei sferturi din roman şi atunci a trebuit să schimb titlul. Fără îndoială, să ştiţi că nu numai Sam este într-adevăr un personaj real şi foarte apropiat mie, aşa cum foarte bine a remarcat prietenul meu, Mircea Diaconu, pentru că şi în acea carte din care v-a citit, care începe cu primul vers “În oraşul meu creşte o rădăcină răsucită ca un corn de berbec…”, acolo, Sam apare foarte des, apar şi alte personaje. Cartea aceea este ceea ce visez eu de mult, o carte în care să se îmbine mai multe genuri şi acea carte nemţii au numit-o “Poem –roman” şi ea este un roman, are acţiune, are personaje, are dialoguri, dar în acelaşi timp este şi poezie, fără îndoială şi Sam, vedeţi, nu ştiu de ce, asta îmi vine din subconştient,  îmi numesc bărbatul, mereu, Sam, pentru nu avea nici o legătură cu vreun Samuel”, a spus scriitoarea Nora Iuga.

USV nora Iuga (18)

 

Nora Iuga a arătat că, dat fiind temperamentul său,  ea nu crede în generaţii, în înregimentări, dar că dacă ar fi să fie considerată că aparţine unui anumit curent literar, i-ar plăcea să fie încadrată în cel suprarealist.

“În ceea ce privesc generaţiile, fără îndoială, Mircea Diaconu a observat foarte bine, că eu nu cred în generaţii. Să nu cred în generaţii este firesc, pentru că eu nu pot să fiu înregimentată, prin temperament. Declar de foarte multe ori că nu-mi place să cânt în cor. Eu nu semnez nici un fel de apel, chiar dacă sunt de acord cu ideile şi cu cerinţele acelui apel, fapt pentru care mulţi colegi m-au condamnat că nu am semnat apelul împotriva Uniunii Scriitorilor, nu pentru că l-aş iubi pe preşedintele nostru, Nicolae Manolescu, sincer, vă declar mai degrabă nu, decât da, însă eu nu semnez nici un fel de apel, pentru că nu mă înregimentez. Şi am mers mai departe, am zis că nu-mi place nici să merg cu turma, ceea ce pe unii i-a supărat. Cartea aceea, pe unii i-a supărat, pe care iarăşi a remarcat-o Mircea Diaconu, eu m-am speriat în momentul în care s-a referit la ea, pentru că este o pagină din roman pe care o regret. Acolo unde eu încep să tot dau citate din toţi criticii care au scris despre mine mai bine sau mai rău. Nu regret că i-am numit pe cei care au scris rău, dar regret, mai ales, că i-am numit şi i-am citat pe cei care au scris foarte bine în Germania despre mine, pentru că nu prea aveau ce căuta în acest roman şi dă impresia, fără îndoială, care nici măcar nu este falsă, că eu mă cam împăunez de multe ori, îmi place foarte tare să-mi desfac toate aceste lucruri şi să zic: Ia uitaţi-vă de ce sunt eu în stare!. Cu prilejul acesta vreau să vă spun că cea mai mare bucurie pe care mi-au făcut-o criticii din Germania a fost când am citit într-un ziar că unul dintre ei m-a numit “Nora Iuga-ultima suprarealistă europeană” şi chestia asta pentru mine a fost summumum . Dacă într-adevăr aş vrea să fiu considerată că aparţin unui curent, mi-ar plăcea să fiu încadrată în curentul suprarealist. Asta a şi făcut-o Miron Radu Paraschivescu de la noi”, a spus Nora Iuga.USV nora Iuga (13)

 

Referindu-se la erotismul din opera sa, Nora Iuga a spus că în toate cărţile sale vorbeşte despre erotism şi iubire platonică arătând că erotismul “este o plăcere care ne-a fost dată ca s-o purtăm în noi până la moarte”.

“Chestia cu erotismul este o problemă pe care, de foarte multe ori, o tratez în toate romanele mele. În general, tinerii sau poate mai puţin tinerii, poate mai degrabă cei mai vârstnici, unii nu se uită cu multă plăcere şi nu-mi dau prea multă dreptate, când sunt prea slobodă la gură, vorbind despre erotism. Nu dă prea bine când arăţi cum arăt eu, să vorbeşti despre erotism, dar trebuie să vă spun că această plăcere ne-a fost dată ca s-o purtăm în noi până la moarte. Sunt absolut convinsă că orice femeie şi orice bărbat, chiar în momentul în care îşi pierde potenţa fizică, cred că păstrează erotismul chiar şi dacă moare la o sută de ani sau şi mai mult. Adică, există un erotism al gândului şi al cuvântului şi acest lucru se simte, adică ceea ce adorăm şi poate că şi acuma, că noi, oamenii, nu ne prea schimbăm în simţurile noastre şi în instinctele noastre. Cred că tinerii şi acum simt lucrurile astea în adolescenţă sau când intră în pubertate. Adică, acel platonism, pe care romanticii îl celebrau şi îl ridicau în slăvi, el există în noi şi să ştiţi că este extraordinar de puternic şi puternic nu atât în intensitate, că poate în intensitate e trupul mai puternic, dar în durată platonismul este extraordinar, pentru că şi Ortega y Gasset în “Studii despre iubire” spune că distanţa, neajungerea la ceea ce doreşti, imposibilitatea de a-ţi mai procura ceea ce doreşti, amplifică teribil dorinţa şi atunci sentimentul poate să dureze o viaţă întreagă. În toate cărţile mele, o să observaţi, în care vorbesc despre erotism şi despre iubire, în general, eu vorbesc despre iubire platonică, de fapt, despre una neîmplinită. Şi aici îmi pare rău că nici unul dintre voi doi, care aţi vorbit absolut minunat, nu v-a impresionat foarte tare personajul Erinia(n.r. personaj din romanul “Harald şi luna plină”), pe care eu îl iubesc cel mai mult din toată cartea. Erinia, de fapt,  reprezintă într-un fel ceea ce voiam eu să vă comunic aici”, a mai spus scriitoarea şi poeta Nora Iuga.USV nora Iuga (10)

 

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino. Nora Iuga s-a născut în Bucureşti în anul 1931, a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, specializarea germanistică, este membră a Uniunii Scriitorilor din România, fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. Volumul său de poezie “Vina nu e a mea”, apărut în anul 1968, a marcat debutul Norei Iuga în literatura română. Este autoare a mai multor volume de poezie şi de proză, precum şi a poemului-roman “Fetiţa cu o mie de riduri”.

Nora Iuga este traducătoarea în limba română a lui Gunter Grass, Paul Celan, Ernst
Junger, Herta Muller, Barbara Bronnen, Knut Hamsun, etc.

 

USV nora Iuga (16)