Expozitia „In ritmul epocii. Viata Kazimierei Iłłakowiczówna”, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziţia „În ritmul epocii. Viaţa Kazimierei Iłłakowiczówna” pregătită de Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, ce va fi expusă de joi, la Suceava cu sprijinul Uniunii Polonezilor din România şi al Complexului Muzeal „Bucovina” prezintă publicului românesc personalitatea neobişnuită a Kazimierei Iłłakowiczówna – una dintre cele mai cunoscute poete poloneze.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 28 ianuarie 2010 la ora 12,00 la Muzeul de Istorie Suceava care va fi deschisă până la 20 februarie 2010.

Kazimiera Iłłakowiczówna s-a născut în anul 1888 la Vilnius şi a decedat în anul 1983 la Poznań. Personalitatea ei este cu atât mai impresionantă, cu cât a ştiut şi a reuşit să împace două direcţii, ce pot părea ireconciliabile, creaţia artistică şi responsabilităţile de funcţionar public în Ministerul Afacerilor Externe (1918-1926), 1936-1939) sau secretară personală a Mareşalului Józef Piłsudski (1926-1935).

Potrivit Uniunii Polonezilor din România, titlul expoziţiei se vrea o metaforă ce ilustrează identitatea dintre destinul acestei personalităţi şi destinul Poloniei secolului XX, destin legat şi de România, prin trei momente din viaţa ei care au lăsat urmele neşterse. Primul moment are loc în anul 1937 când, la invitaţia unor organizaţii de femei din România, susţine prelegeri, în mai multe oraşe, despre Polonia şi Mareşalul Józef Piłsudski, al doilea între anii 1939-1947 când ocuparea în septembrie 1939 a Poloniei de către armata germană şi Armata Roşie o determină, asemeni zecilor de mii de polonezi, să se refugieze pentru o perioadă de 8 ani în Transilvania. Al treilea moment are loc în anul 1965 când face o călătorie sentimentală în România.

„Se poate afirma fără exagerare că a fost o mare prietenă a ţării noastre pe care a iubit-o, dedicându-şi viaţa, după revenirea în patrie, promovării valorilor culturii româneşti. Un adevărat şi sincer Ambasador al României”, spun reprezentanţii Uniunii Polonezilor din România.

„Ştiu că, dacă înainte de plecarea din Transilvania voi avea posibilitatea să-mi procur un costum românesc, atunci, până la capătul vieţii mele, ziua de 17 septembrie o voi sărbători purtând de dimineaţă până seara costumul acesta în amintirea ospitalităţii româneşti (…) Acolo a rămas o mare parte din sufletul meu şi adesea îmi apare în vis raiul acela pământesc” -Mărturii întârziate, trad. Maria Vârcioroveanu.