Târgul Mărțișorului, organizat de CJ Suceava, s-a deschis la Shopping City Suceava. Niculai Barbă: Veți regăsi mărțișoare unice și autentice realizate cu măiestrie de meșterii noștri populari care duc mai departe meșteșugurile tradiționale din Bucovina


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că s-a deschis Târgul Mărțișorului – Târg de meșteri populari care se desfășoară în perioada 24 februarie – 3 martie 2024 la Shopping City Suceava, fiind organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”.

Manifestarea își propune, printre altele, promovarea şi valorificarea  mărțișoarelor tradiționale, dar și stimularea meșterilor populari în confecționarea și valorificarea obiectelor meșteșugărești artistice, specifice zonelor etnografice din care provin.

„Aici, în Târg, veți regăsi mărțișoare unice și autentice realizate cu măiestrie de meșterii noștri populari care duc mai departe meșteșugurile tradiționale din Bucovina. Veți putea asista la ateliere și demonstrații practice, cei care expun vă vor purta prin minunata lume a meșteșugurilor tradiționale, păstrate în Bucovina așa cum niciunde în altă parte nu le vom regăsi.  Târgul prinde viață prin tot ce vă oferă cei prezenți, meșteri în cusături tradiționale, ceramică, încondeierea ouălor, opincărit, port popular, măști populare, covoare tradiționale, împletituri din sfoară și iută”, a precizat Niculai Barbă.

El amintește că mărțișorul, având origine, semnificații și simboluri care vin din veacuri, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, ca element de patrimoniu cultural imaterial.

„CJ Suceava sprijină păstrarea nealterată a meșteșugurilor pe care le promovează și le include și în oferta turistică a Bucovinei, ca fiind un element important în ceea ce definește originalul. Sunt multe componente pe care doar Bucovina le mai păstrează, și le păstrează preponderent în ținutul lor firesc, în vatra satelor bucovinene”, a subliniat Niculai Barbă.

El menționează că în Bucovina, cele mai practicate meșteșuguri sunt prelucrarea lemnului, prelucrarea lutului, industria casnică textilă, prelucrarea fierului, prelucrarea pieilor, cojocăritul, încondeiatul ouălor, confecționarea măștilor populare.

„O recunoaștere a valorii inegalabile a meșteșugurilor din Bucovina, zestre purtătoare de tradiții, precum și a priceperii meșterilor noștri populari, care duc mai departe aceste mărturii incontestabile ale identității noastre naționale, o reprezintă includerea județului Suceava în Ruta Cultural-Turistică transnațională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România””, a concluzionat Niculai Barbă.


Intră acum și în grupul de