Lavinia Ienceanu, cadru didactic al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din USV, premiu pentru debut în poezie


Intră acum și în grupul de

În zilele de 24 și 25 octombrie 2025, Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”. Evenimentul, dedicat promovării poeților încă nedebutați în volum, a fost organizat de Casa de Cultură Tecuci, în colaborare cu Editura Junimea din Iași, Primăria și Consiliul Local Tecuci, Cenaclul literar „Calistrat Hogaș” și Fundația Pelin.

Festivalul a reunit personalități literare, culturale și iubitori de poezie, celebrând 247 de ani de la nașterea și 176 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Costache Conachi.

Organizat cu sprijinul lui Dan Vîță (poet, președinte al Cenaclului „Calistrat Hogaș”), Cristian Gabriel Călugăru (manager al Casei de Cultură) și Eugen Doru Pelin (președintele Fundației Pelin), concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: „Debut” (manuscrise de aproximativ 80 de poezii) și „Grupaj de poezii”, cu înscrieri sub motto.

Juriul, format din Maria Grădinaru (poetă, eseistă), Ana Dobre (critic literar), Mihail Gălățanu (poet, președinte al juriului) și Ioan Răducea (poet, prozator, critic de artă, reprezentant al Editurii Junimea), a evaluat lucrările.

La secțiunea „Grupaj de poeme”, laureații au fost: Amalia Poenaru (Marele Premiu), Cristian Vasile (Premiul I), Alexia Anton (Premiul al II-lea) și Ionuț Tiberiu Bălan (Premiul al III-lea).

La secțiunea „Debut în volum”, din nouă manuscrise înscrise, premiul a fost acordat Laviniei Ienceanu, asistent universitar doctor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Premiul constă în publicarea manuscrisului câștigător la Editura Junimea.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 25 octombrie, în Sala Studio a Casei de Cultură, unde Lavinia Ienceanu a primit diploma și placheta onorifică din partea lui Ioan Răducea, Dan Vîță și Cristian Gabriel Călugăru.


Intră acum și în grupul de